Lady Gaga a părăsit hotelul bucureştean. Artista şi căţelul ei s-au plimbat în Herăstrău - FOTO

Lady Gaga, care a susţinut un concert, joi seară, în Piaţa Constituţiei, în faţa a peste 35.000 de spectatori, a părăsit vineri, în jurul orei 15.45, hotelul Athénée Palace Hilton din Capitală unde a fost cazată, fiind întâmpinată de zeci de fani.

4295 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga a părăsit hotelul bucureştean. Artista şi căţelul ei s-au plimbat în Herăstrău - FOTO

Lady Gaga a părăsit hotelul bucureştean. Artista şi căţelul ei se plimbă în Herăstrău - FOTO (Imagine: Captură video)

Îmbrăcată în negru, cu pălărie şi ochelari rotunzi, retro, artista a ieşit din hotel oprindu-se pentru câteva momente în mijlocul admiratorilor pentru a acorda autografe. Însoţită de gărzile de corp, artista s-a urcat ulterior într-un automobil de lux, cu care cel mai probabil se îndreaptă spre aeroportul Otopeni. Aceasta urmează să părăsească România, pentru a merge la Viena, unde va susţine, sâmbătă, următorul ei concert din cadrul turneului "The Born This Way Ball".

Lady Gaga a fost însoţită de gărzile ei de corp pentru o scurtă şi neaşteptată vizită în parcul bucureştean. Însoţită de căţelul ei, Fozzie, ea s-a aşezat pe o buturugă şi a privit pentru câteva minute lacul.

Sub privirile uimite ale bucureştenilor aflaţi în acele momente în acest parc, Lady Gaga s-a plimbat dezinvolt pe o alee, mâncând popcorn.

Întrebată de jurnalişti cum s-a simţit în România, Lady Gaga a spus: "Am petrecut clipe minunate. Fanii au fost minunaţi". Ea a mai spus că se bucură de această zi frumoasă şi le-a urat tuturor "o zi minunată". De asemenea, întrebată dacă intenţionează să se întoarcă în România, Lady Gaga a răspuns iniţial "sigur că da", iar ulterior a dat de înţeles că ar putea reveni anul viitor. Mai apoi, artista s-a urcat în aceeaşi maşină de lux cu care a ajuns la Parcul Herăstrău şi se îndreaptă, cel mai probabil, spre aeroportul Otopeni.

Artista a sosit miercuri dimineaţă la Bucureşti, însă a stat în jur de patru ore în autocarul cu care a venit din Bulgaria şi care a fost parcat în faţa hotelului Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei. Ea a fost întâmpinată de zeci de fani adunaţi în faţa hotelului unde a fost cazată, miercuri, în jurul orei 14.30, când a coborât din autocar.

Lady Gaga a susţinut, joi seară, un show de peste două ore, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, la Piaţa Constituţiei din Capitală, timp în care a cântat hituri precum "Alejandro", "Just Dance" şi "Judah" şi a schimbat atâtea ţinute câte personaje.

Cu o scenă enormă, cu un castel gotic în mijlocul ei, Lady Gaga a avut locul de joacă perfect. La Bucureşti, artista a dansat printre carcase tranşate, îmbrăcată într-o copie a celebrei sale rochii din carne, a asistat la o căsătorie însângerată, a vomat în culise, după care şi-a pus o tiară pe cap şi a cântat la un pian montat pe o motocicletă. Şi asta nu e tot.

Artista, văzută în unele ţări pe care le-a traversat, cu turneul său "The Born This Way Ball", ca fiind "Anticristul", a apărut pe scenă călare pe cai mitici, pe "Highway Unicorn". A urmat piesa "Government Hooker", după care, pentru "Born This Way", Lady Gaga a fost, într-un scenariu suprarealist, mamă şi copil născut şi a ieşit dintr-un uter.

Încercând să dovedească faptul că, aşa cum spune în cântecele sale, face parte dintr-o nouă rasă, Lady Gaga a schimbat ţinute ce creionau personaje diverse: de la o Statuie a Libertăţii cu o coroană cu strasuri şi ciorapi din plasă la rochia roşu sângeriu, ce amintea de celebra ei vestimentaţie din carne, şi o ţinută albă, la care a ataşat o mască de berbec.

"Nu sunt femeie, nu sunt bărbat, nu sunt o creaţie a guvernului vostru", a spus Lady Gaga, moment în care a fost aclamată de spectatori. "Dar suntem asemănători. Împărţim aceleaşi vise, aceleaşi speranţe (...) Sunt tot ce iubiţi în legătură cu voi şi tot ce urâţi la voi", a mai spus artista.

A existat apoi un moment de confesiune din partea artistei. "M-am dus în culise pentru că am vomat şi nu am vrut să vedeţi asta... mi se întâmplă uneori", a spus ea. De altfel, două ambulanţe au fost chemate în zona de concert, pentru a-i acorda artistei, după show, îngrijiri medicale.

Cântăreaţa Lady Gaga a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocărilor - în special vestimentare.

În mai puţin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici