Lady Gaga, lovită în cap de o bară metalică în timpul unui concert. Cum a reacţionat artista - VIDEO

Cântăreaţa Lady Gaga a suferit o comoţie după ce unul dintre dansatorii ei a lovit-o din greşeală în cap cu o bară metalică, în timpul ultimului ei concert din Noua Zeelandă, duminică seară.

3241 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga, lovită în cap de o bară metalică în timpul unui concert. Cum a reacţionat artista - VIDEO

Lady Gaga, lovită în cap de o bară metalică în timpul unui concert. Cum a reacţionat artista

Artista americană interpreta piesa "Judas", pe arena Vector din Auckland, în momentul în care unul dintre dansatorii ei a lovit-o din greşeală cu o bară metalică în zona capului, potrivit televiziunii 3News.

Imaginile din concert o arată pe cântăreaţă împleticindu-se câteva secunde, după ce a primit acea lovitură în zona capului. Artista şi-a revenit însă foarte repede şi a continuat spectacolul.

"Aş vrea să îmi cer scuze dacă voi saliva prea mult în seara asta. Nu ştiu dacă aţi văzut, dar tocmai mi-a căzut ceva în cap mai devreme şi cred că am o comoţie", a declarat cântăreaţa în faţa fanilor ei, la puţin timp după producerea incidentului, potrivit postului de televiziune TVNZ. "Nu vă faceţi griji, voi continua spectacolul", a mai spus Lady Gaga.

Asistenta cântăreţei, Tara Savelo, şi-a liniştit fanii pe Twitter după concert: "Gaga are o comoţie, dar se simte bine. Vrea ca voi să ştiţi că vă iubeşte. Eu am grijă de ea. Nu-mi vine să cred că a putut să ducă până la capăt acest spectacol", a spus Tara Savelo.

Lady Gaga se pregăteşte să îşi înceapă secţiunea australiană a turneului ei din Asia, cu un concert la Brisbane, miercuri seară.

Artista pop a fost nevoită să îşi anuleze concertul pe care urma să îl susţină pe 3 iunie în Indonezia, ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, din cauza opoziţiei militanţilor islamişti, care au promis declanşarea unui veritabil "haos" dacă Lady Gaga va concerta în ţara lor.

Nu este prima dată când Lady Gaga are de-a face cu proteste privind prezenţa ei într-o ţară. Concertul ei din Coreea de Sud a fost un eveniment dedicat exclusiv adulţilor, în aprilie. Şi în Filipine, Lady Gaga a fost ţinta protestatarilor creştini, care o acuzau de blasfemie.

Lady Gaga urmează să cânte şi la Bucureşti, pe 16 august.

Pe 27 aprilie, Lady Gaga a început turneul mondial "The Born This Way Ball", care include 21 de oraşe europene, printre care şi Bucureşti, unde artista va cânta, pe Naţional Arena.

În acest turneu, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe cel mai recent album al său, "Born This Way", cât şi piese incluse pe celelalte două materiale discografice ale sale, "The Fame" şi "The Fame Monster".

Cântăreaţa Lady Gaga a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocărilor - în special vestimentare.

În mai puţin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici