Lenny Kravitz va lansa un nou album de studio pe 23 septembrie

Cântăreţul american Lenny Kravitz va lansa un nou album de studio - al 10-lea din carieră -, intitulat "Strut", care va ajunge în magazine pe 23 septembrie, prin intermediul casei sale de discuri Roxie Records.

77 afișări
Imaginea articolului Lenny Kravitz va lansa un nou album de studio pe 23 septembrie

Lenny Kravitz (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Muzicianul american a încheiat un acord de distribuţie şi promovare pe plan mondial a noului album cu compania Kobalt Lebel Services. Totodată, Lenny Kravitz va susţine un turneu mondial de promovare a acestui material discografic, iar datele şi oraşele ce vor fi incluse în acest turneu vor fi anunţate în săptămânile viitoare, informează billboard.com.

Lenny Kravitz, ale cărui albume s-au vândut în peste 38 de milioane de copii pe plan mondial, a colaborat cu casa Virgin Records în ultimii 20 de ani. "Black and White America", cel mai recent album al său, a fost lansat de casa Roadrunner/Atlantic în 2011.

Lenny Kravitz este unul dintre cei mai influenţi muzicieni rock ai tuturor timpurilor. Muzica lui este influenţată în mare măsura de curentele soul, rock şi funk din anii '60 - '70. Din 1999 până în 2002, acesta a câştigat patru premii Grammy consecutive, stabilind un record al categoriei "Best Male Rock Vocal Performance". Hituri precum "Are You Gonna Go My Way", "If You Can't Say No", "I Belong to You", "Fly Away" şi "American Woman" i-au adus atât aprecierea publicului, cât şi alte premii, printre care BRIT, MTV, American Music, Billboard.

Muzicianul american s-a remarcat recent şi în cinematografie. Astfel, el a apărut în lungmetraje apreciate de critici şi de public, precum "Precious", filmele din trilogia "Jocurile foamei/ The Hunger Games" şi "The Butler". Totodată, Lenny Kravitz este pasionat şi de design şi a înfiinţat în 2003 compania Kravitz Design Inc., ce oferă servicii de design comercial şi de lux, servicii de dezvoltare conceptuală a produselor şi servicii de branding.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici