- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Madonna, designerul noii colecţii de ochelari de soare Dolce & Gabbana
Madonna s-a asociat cu grupul Dolce & Gabbana pentru a realiza designul viitoarei colecţii de ochelari de soare ce va fi lansată de această celebră casă de modă în luna mai.
Primele şase modele din această colecţie, intitulată MDG, vor fi lansate în luna mai, au anunţat, marţi, reprezentanţii casei Dolce & Gabbana.
Madonna a realizat designul acestei colecţii în colaborare cu cel mai renumit duo de designeri din lumea modei, Domenico Dolce şi Stefano Gabbana. Ea va fi, totodată, imaginea campaniei publicitare MDG.
Madonna, în vârstă de 51 de ani, a fost în trecut imaginea mai multor campanii ale casei D&G.
Lansată sub logoul MDG, aceasta este prima "aventură" a Madonnei în domeniul ochelarilor de soare. Cântăreaţa americană nu este, însă, o străină de lumea modei, ea colaborând în trecut cu brandul Hennes & Mauritz (H&M), pentru a lansa o linie de articole vestimentare.
Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
În august anul trecut, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky & Sweet".
-
Cezar Preda: Invit UDMR la susţinerea unei moţiuni de cenzură
Politic astăzi, 14:40
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că invită UDMR şi celelalte forţe democratice din Parlament la susţinerea unei moţiuni de cenzură, arătând că premierul Victor Ponta "nu are dreptul la înţelegerea opoziţiei". citeşte tot
-
Vremea rămâne ploioasă luni şi marţi în jumătate din ţară
Meteorologii anunţă ploi în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi de-a lungul Carpaţilor Orientali pentru zilele de luni şi marţi, instituind o atenţionare cod galben pentru 22 de judeţe valabilă de duminică noapte până marţi după-amiază. citeşte tot





Nu exista comentarii