Madonna va lansa un nou album de studio în 2015

Madonna va lansa un nou album de studio în 2015, potrivit managerului cântăreţei pop, care a precizat că aceasta lucrează la noul material discografic cu producătorul american de muzică dance electronică Diplo.

206 afișări
Imaginea articolului Madonna va lansa un nou album de studio în 2015

Madonna va lansa un nou album de studio în 2015 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"(Madonna, n.r.) este în studio cu Diplo şi se distrează de minune", a spus Guy Oseary, care a precizat că noul album al artistei va fi editat de casa de discuri Interscope, o subsidiară a Universal Music, informează nme.com.

Diplo, pe numele său real Thomas Wesley Pentz, în vârstă de 35 de ani, este producător, compozitor şi DJ de muzică dance electronică. Dj-ul a declarat, într-un interviu pentru Billboard, că, până în prezent, din colaborarea sa cu Madonna au ieşit cel puţin trei cântece "extraordinare". "Sunt foarte norocos pentru că (Madonna, n.r.) este foarte înţelegătoare şi deschisă la ideile mele", a spus Diplo.

Producătorul american a mai anunţat recent, într-un interviu pentru site-ul brazilian www.heloisatolipan.com.br, că una dintre piesele de pe noul album al Madonnei, pe care a scris-o împreună cu artista americană, se numeşte "Bitch, I'm Madonna".

Madonna a lucrat pentru noul album şi cu DJ-ul suedez Avicii şi cântăreaţa pop britanică Natalia Kills.

Pe de altă parte, presa britanică vorbea recent despre două cântece de pe noul album ale căror versuri au fost publicate pe internet fără voia artistei şi în care Madonna îşi critica fostul soţ, regizorul britanic Guy Ritchie, şi pe Lady Gaga.

Madonna, în vârstă de 56 de ani, vorbeşte în cântecul "Heartbreak City" despre relaţia cu regizorul britanic Guy Ritchie, cu care a fost căsătorită între 2000 şi 2008. Cântăreaţa îl acuză că s-a folosit de ea şi de imaginea ei şi spune că regretă că l-a întâlnit.

Cea de-a doua piesă ale cărei versuri au fost publicate pe internet, fără permisiunea Madonnei, se numeşte "Two Steps Behind Me". Tabloidul britanic The Sun susţine că este un cântec despre Lady Gaga, pe care Madonna ar acuza-o că o copiază şi o compară pe cântăreaţa în vârstă de de 28 de ani cu "o soră mai mică, fără personalitate".

Considerată "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

Cel mai recent album lansat de Madonna, al 12-lea din carieră, a fost "MDNA" (2012).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici