Marilyn Manson luptă împotriva pirateriei online prin lansarea de albume pe discuri PlayStation 1

Rockerul american Marilyn Manson luptă împotriva pirateriei online prin lansarea de albume pe discuri utilizate de consola de jocuri video PlayStation 1, ale căror conţinuturi sunt dificil de copiat, informează contactmusic.com.

137 afișări
Imaginea articolului Marilyn Manson luptă împotriva pirateriei online prin lansarea de albume pe discuri PlayStation 1

Marilyn Manson luptă împotriva pirateriei online prin lansarea de albume pe discuri PlayStation 1 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel de-al nouălea album de studio al cântăreţului, intitulat "The Pale Emperor", a ajuns pe piaţă pe 15 ianuarie, iar rockerul american a ales să îşi lanseze discul pe acest format neobişnuit nu doar pentru a lupta contra pirateriei online, ci şi din motive estetice.

Potrivit blogului specializat în cronici despre jocurile video, Marilyn Manson şi echipa sa de creaţie au ales să nu lanseze acest material discografic în formatul clasic CD-ROM, optând pentru un anumit tip de discuri negre din policarbonat, care au fost utilizate şi pentru realizarea primei generaţii de console video PlayStation 1, produse de grupul Sony în 1994.

Aceste discuri sunt mai dure, mai groase şi mult mai dificil de copiat de către piraţii cibernetici.

Totuşi, lupta contra pirateriei online nu a fost singurul criteriu avut în vedere de rockerul american. Potrivit unui interviu acordat pentru Kill Screen de Hassan Rahim, directorul artistic al casei de discuri care a lansat albumul "The Pale Emperor", rockerul american a ţinut cont şi de un criteriu de ordin estetic.

"Atunci când deschizi carcasa CD-ului, găseşti înăuntru un disc negru, peste care a fost turnată o textură termică. După ce ce încălzeşte în timp ce este ascultat, discul devine alb", a spus Hassan Rahim, adăugând că acest detaliu se înscrie foarte bine în conceptul artistic al albumului - coperta este dominată de tonuri alb-negru - şi se potriveşte cu temele principale ale acestuia.

"The Pale Emperor", al nouălea album de studio al rockerului Marilyn Manson, în vârstă de 46 de ani, a fost lansat la jumătatea lunii ianuarie şi a ajuns până pe poziţia a opta în topul Billboard. Albumul a fost lansat de propria casă de discuri a cântăreţului, Hell.

Marilyn Manson a anunţat recent că va susţine în vara acestui an un turneu alături de trupa Smashing Pumpkins, în America de Nord, care va debuta cu un concert ce va avea loc în oraşul Concord din California, pe 7 iulie.

Marilyn Manson este un cântăreţ controversat, graţie apariţiilor sale din concerte şi videoclipurilor în care poartă machiaje stridente şi afişează o alură androgină. Printre hiturile sale se numără "Irresponsible Hate Anthem", "Sweet Dreams (Are Made Of This)", "Tainted Love" şi "Beautiful People".

În 2007, Marilyn Manson a concertat şi la Bucureşti, la prima ediţie a festivalului B'estfest.

Numele lui de scenă este o combinaţie între două simboluri ale culturii americane din anii 1960 - actriţa Marilyn Monroe şi criminalul psihopat Charles Manson.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici