Mel Gibson ar putea regiza un film biografic despre un erou american din Al Doilea Război Mondial

Cineastul Mel Gibson ar putea regiza un film despre medicul militar Desmond Doss, care a refuzat să îşi ucidă inamicii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care a fost decorat de preşedintele Harry Truman pentru salvarea vieţilor soldaţilor americani.

152 afișări
Imaginea articolului Mel Gibson ar putea regiza un film biografic despre un erou american din Al Doilea Război Mondial

Mel Gibson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Proiectul cinematografic este cunoscut sub titlul "Hacksaw Ridge" şi va spune povestea medicului militar american Desmond T. Doss, care a refuzat să omoare oameni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit contactmusic.com. Totuşi, pentru că a salvat foarte multe vieţi, ca parte a unităţii medicale în care activa pe front, Doss a fost decorat de preşedintele Harry S. Truman, în 1945, pentru acte de vitejie şi sacrificiu.

Rolul lui Doss ar putea fi jucat de Andrew Garfield, potrivit deadline.com, actorul aflându-se în negocieri cu producătorii.

Negocierile cu Mel Gibson sunt încă în stadiu incipient, dar, dacă cineastul va fi de acord, va lucra alături de scenaristul Randall Wallace, care a adaptat povestea lui Doss împreună cu Robert Schenkkan. Randall Wallace a scris şi scenariul filmului "Inimă neînfricată/ Braveheart", din anul 1995, în care rolul principal este jucat de Gibson.

Cel mai recent film regizat de Mel Gibson este "Apocalypto", din 2006.

Cariera de actor a lui Mel Gibson a intrat într-un con de umbră începând din 2006, odată cu mediatizarea intensă a problemelor sale cu alcoolul şi a scandalurilor din viaţa lui privată. Din acest motiv, el intenţionează să se "repoziţioneze" în industria de la Hollywood şi să se concentreze aproape exclusiv asupra carierei de regizor.

Cel mai recent rol principal major al său a fost acela din pelicula "Get the Gringo" din 2012, însă acel lungmetraj nu a avut parte de o distribuţie la nivel naţional în Statele Unite, fiind lansat doar pe DVD şi pe platformele VOD (Video on Demand). "The Beaver", filmul său din 2011, a reprezentat la rândul său o mare dezamăgire prin prisma încasărilor.

În anii 1990, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun film", în 1995, cu pelicula "Inimă neînfricată/ Braveheart". Celebrul regizor al filmelor "Patimile lui Hristos" şi "Apocalypto" a revenit în ianuarie 2011 pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul "Scăpat de sub control/ Edge of Darkness". Cel mai recent film al său în calitate de actor este "Eroi de sacrificiu 3".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici