Membrii grupului Abba s-au reunit pentru o seară, la Stockholm - VIDEO

Cei patru membri ai grupului Abba s-au reunit, miercuri seară, la Stockholm, la inaugurarea unui restaurant inspirat dintr-o tavernă cu specific grecesc, ce a apărut în musicalul "Mamma Mia!", un film din 2008, ce a avut la bază muzica trupei suedeze, informează bbc.com.

2188 afișări
Imaginea articolului Membrii grupului Abba s-au reunit pentru o seară, la Stockholm - VIDEO

Membrii grupului Abba s-au reunit pentru o seară, la Stockholm - VIDEO

Ideea acestui restaurant special din Stockholm, care va găzdui în fiecare seară şi spectacole de divertisment, a aparţinut lui Björn Ulvaeus, unul dintre membrii grupului Abba.

La eveniment au participat şi ceilalţi trei membri ai grupului suedez - Benny Andersson, Anni-Frid Lyngstad şi Agnetha Fältskog.

Fanii grupului suedez şi invitaţii la eveniment au plătit 1.340 de coroane suedeze (143 euro) pentru un tichet de intrare la evenimentul intitulat "Mamma Mia! The Party", organizat la restaurantul Tyrol din Gröna Lund, un parc de distracţii din Stockholm.

TITLURILE ZILEI

Potrivit site-ului său oficial, restaurantul respectiv oferă un meniu inspirat din gastronomia mediteraneană.

Cei patru membri ai grupului Abba au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public la premierele din Londra şi Stockholm ale musicalului "Mamma Mia!", în 2008, precizează site-ul thelocal.se.

Trupa suedeză Abba, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus şi Anni-Frid Lyngstad, a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision, cu piesa "Waterloo", în 1974.

Trupa Abba a devenit cel mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, graţie unor piese devenite celebre, precum "Money, Money, Money" şi "The Winner Takes It All". Abba este pe locul al doilea, după The Beatles, în Cartea Recordurilor la categoria "vânzări de discuri".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici