Miley Cyrus, spitalizată de urgenţă din cauza unei reacţii alergice severe

Cântăreaţa americană Miley Cyrus a fost spitalizată şi a anulat un concert pe care trebuia să îl susţină în Kans City, marţi seară, din cauza unei reacţii alergice severe la antibiotice, au anunţat organizatorii acelui spectacol, citaţi de AFP.

462 afișări
Imaginea articolului Miley Cyrus, spitalizată de urgenţă din cauza unei reacţii alergice severe

Miley Cyrus (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pacienta a fost spitalizată din cauza unei reacţii alergice grave la antibiotice, iar medicii i-au ordonat să se odihnească", au anunţat reprezentanţii spitalului Sprint Center din Kansas City, într-un comunicat de presă.

"Nu se află în starea necesară pentru a susţine un concert, aşa cum era prevăzut", se afirmă în acelaşi comunicat.

Agentul de presă al artistei americane, Meghan Prophet, a confirmat spitalizarea vedetei.

Fostă actriţă convertită în cântăreaţă, Miley Cyrus a publicat un mesaj pe Twitter în care le-a cerut iertare fanilor ei: "Voiam atât de mult să fiu aici cu voi în această seară".

Textul este însoţit de o fotografie care o prezintă pe cântăreaţă pe patul de spital şi ţinând în mână o jucărie din plastic verde.

Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, "Bangerz", care include hituri precum "We Can't Stop" şi "Wrecking Ball", care au fost promovate prin clipuri foarte provocatoare.

În ultima vreme, Miley Cyrus s-a aflat în atenţia presei internaţionale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse la începutul lunii noiembrie, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa "Wrecking Ball". Totodată, dansul ei lasciv şi simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, a scandalizat opinia publică internaţională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă "modă" în showbizul internaţional în 2013 - twerkingul (dans lasciv în poziţie aplecată obţinut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici