Misterul originii cartofilor prăjiţi

Cartofii prăjiţi îşi au originea în gastronomia "străzii', iar din acest motiv este dificil de stabilit "locul naşterii", spune istoricul francez Madeleine Ferrière.

Misterul bastonaşelor de cartofi, prăjite în ulei încins, îi intrigă pe specialiştii în gastronomie, mai ales în Belgia, unde acest preparat face parte din patrimoniul naţional.

"Belgienii adoră cartofii prăjiţi, însă nu au existat cercetări ştiinţifice serioase despre acest subiect până recent", a spus Pierre Leclerc, profesor la Universitatea din Liège, în timpul unei dezbateri despre "originea cartofilor prăjiţi", care a avut loc la Bruxelles, în închiderea Anului gastronomiei - Brusselicious.

Această lipsă de informaţii a permis dezvoltarea unor ipoteze numeroase şi chiar a unor legende.

În Franţa se vorbeşte despre "cartofii prăjiţi marca Pont Neuf", care ar fi fost inventaţi de vânzătorii ambulanţi de pe vechiul pod din Paris, după Revoluţia din 1789. "Propuneau alimente prăjite, castane calde şi bucăţi de cartofi aurite", spune Madeleine Ferrière.

Ipoteza a fost mult timp populară, mai ales în rândul scriitorilor. "Gustul pentru cartofi prăjiţi este unul parizian", scrie Louis Ferdinand Céline în " Călătorie la capătul nopţii / Voyage au bout de la nuit".

Însă, potrivit unora dintre belgieni, cartofii prăjiţi ar fi apărut la Namur, în sudul Belgiei. Locuitorii din zonă aveau obiceiul să pescuiască, însă, în timpul iernii, apa îngheţa. În secolul al XVII-lea belgienii au început să consume, în timpul iernii, cartofii prăjiţi în formă de peşte - spune Pierre Leclerc, care a prezentat această legendă, calificând-o în acelaşi timp ca puţin probabilă.

"Până la urmă, nu ne pasă de unde vin cartofii prăjiţi. Importantă este modalitatea de preparare adoptată", spune Roel Jacobs, specialist în cultura oraşului Bruxelles.

"Francezii şi belgienii au ales metode de preparare diferite. Pentru primii, aceştia acompaniază o friptură, în mod normal de vită, în timp ce belgienii îi mănâncă de obicei ca fel de sine stătător, acompaniaţi de un sos", spune acesta.

"Noi, belgienii, am făcut din cartoful prăjit un produs nobil, nu o simplă legumă", spune maestrul bucătar Albert Verdeyen, care a şi scris o carte despre acest preparat. "În plus, stăpânim ca nimeni alţii arta dublei prăjiri, pentru ca aceştia să fie aurii şi crocanţi", a mai spus acesta.

Dacă francezii îi mănâncă cu ajutorul furculiţei, din farfurie, la restaurant sau acasă, belgienii îi mănâncă cu degetele, la orice oră, oriunde.

Astfel s-a dezvoltat o reţea de "fritkot" - gherete unde se vând cartofi prăjiţi, situate de-a lungul bulevardelor sau la gară, unde printre cumpărători se numără atât bătrânica ce-şi plimbă câinele, studentul, dar şi ministrul care locuieşte la colţul străzii.

"Există circa 5.000 de gherete şi peste 90% dintre belgieni merg să-şi cumpere cartofi prăjiţi măcar o dată pe an", spune Bernard Lefèvre, preşedintele Uniunii producătorilor de cartofi prăjiţi.

În interiorul gheretelor, lucrurile încep însă să se modifice: bucătarii de origine străină sunt din ce în ce mai numeroşi, aşa cum o dovedeşte şi intrarea în dicţionarul limbii olandeze din Belgia a cuvântului "frietchinees" ("preparator de cartofi prăjiţi chinez").