Mungiu, aplaudat în picioare la premiera de la Bucureşti

Cristian Mungiu şi echipa sa au fost aplaudaţi în picioare de cei circa 1.000 de oameni prezenţi la premiera de gală de la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) a filmului "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", cel dintâi lungmetraj românesc câştigător al premiului Palme d'Or la Cannes.

1 afișare
Imaginea articolului Mungiu, aplaudat în picioare la premiera de la Bucureşti

Mungiu, aplaudat în picioare la premiera de la Bucureşti

Preşedintele Traian Băsescu a fost printre primii care s-au ridicat pentru a-l aplauda pe regizor, la finalul proiecţiei. Şeful statului a fost urmat de ceilalţi spectatori, în timp ce genericul de final curgea pe ecran, iar lui Mungiu i se alăturau pe scenă actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu şi Vlad Ivanov. Regizorul i-a chemat alături şi pe alţi membri ai echipei, printre care Oleg Mutu (imagine), Mihaela Poenaru (scenografie) şi Dana Bunescu (montaj).

"Sper că este doar prima seară în care ne adunăm ca să ne bucurăm pentru un film, că vor urma altele, ale noastre şi ale altora", a spus Mungiu, după ce a mulţumit echipei sale.

Traian Băsescu a declarat că i-a plăcut filmul, dar că nu a înţeles de ce "uneori se râdea cumva în sală, pentru că nimic nu justifica nici măcar un zâmbet". "Cei care au încercat să-l critice (filmul - n.r.) pentru cenuşiul său - am mai văzut nişte comentarii zilele trecute - cred că au făcut o eroare, pentru că aşa era epoca, cenuşie. Chiar culorile au ajutat să ne readucă o atmosferă pe care aproape toţi am trăit-o în acea perioadă. Poate că privind filmul, uneori ai sentimentul că nu e chiar atât de criticabil momentul de astăzi având în vedere cât de mare este distanţa dintre realităţile de atunci şi realităţile de astăzi. Oricum, încercând să pui pe peliculă realităţi de astăzi n-ai mai reuşi să creezi tensiunea formidabilă care a fost creată chiar astăzi, dar într-o oră şi 45 de minute cât a durat filmul. M-a impresionat acurateţea cu care a fost reprezentat momentul şi sincer, absolut sincer, n-am înţeles de ce uneori se râdea oarecum în sală, pentru că nimic nu justifica nici măcar un zâmbet", a declarat presei şeful statului.

La rândul ei, Maria Băsescu a spus că-i va povesti lui Cristian Mungiu ce se întâmpla în anii comunismului atunci când era găsit un avorton şi toate femeile din zonă erau obligate să meargă la control la circa sanitară. "Era o chestie absolut umilitoare", a spus soţia preşedintelui.

Plasat în 1987, când avorturile erau ilegale în România comunistă, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" spune o poveste despre prietenie şi responsabilitate, axându-se pe eforturile unei studente de a scăpa de o sarcină nedorită, cu ajutorul colegei de cameră.

Într-o discuţie la cocktail-ul ce a urmat proiecţiei, Cristian Mungiu i-a explicat şefului statului că a vrut să arate, printre altele, că "lucrurile pe care le-am trăit atunci ne marchează şi acum". Deşi a admis că românii au încă "reflexe din trecut", Traian Băsescu a susţinut că "distanţa de la realitatea filmului la realitatea de astăzi este uriaşă".

La premiera de gală de la TNB au mai fost prezenţi premierul Călin Popescu Tăriceanu şi soţia sa, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Eugen Şerbănescu, precum şi Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Tania Radu, Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Alexandru Darie, Nae Caranfil, Stere Gulea, Corneliu Porumboiu, Maria Dinulescu, Mircea Dinescu, Mircea Diaconu şi Dorel Vişan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici