- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Naomi Sims, primul top-model de culoare de succes, a decedat
Naomi Sims, considerată prima femeie de culoare care a avut succes ca manechin profesionist atât pe podiumurile defilărilor de modă, cât şi pe copertele revistelor de modă din anii '60, a decedat la vârsta de 61 de ani, au anunţat, marţi, The New York Times şi TheFashionInsider.com, citate de AFP.
Naomi Sims a murit din cauza unui cancer, sâmbătă, la Newark, o periferie a oraşului New York, au anunţat renumitul cotidian american şi site-ul specializat în informaţii despre celebrităţi.
Născută în 1948 în statul Mississippi, Naomi Sims a reuşit să se impună în lumea defilărilor de modă ale anilor '60.
În august 1967, la patru ani după celebrul discurs susţinut de Martin Luther King Jr., "I Have a Dream", Naomi Sims, pe atunci în vârstă de 19 ani, a apărut pe coperta revistei "Fashion of the Times", suplimentul dedicat modei, lansat de cotidianul The New York Times. Era pentru prima oară când o femeie de culoare ajungea pe coperta unei reviste de modă.
În plus, Naomi Sims a înlăturat un alt tabu, câţiva ani mai târziu, reuşind să apară pe coperta unei reviste de modă conservatoare, Ladie Home Journal. Ulterior, aceeaşi Naomi Sims a pozat pentru coperta Life Magazine şi apoi pentru ediţia americană a revistei Cosmopolitan.
"Naomi Sims a ştiut să le aducă pe femeile de culoare în domeniul modei", a declarat Marcellous Jones, redactorul-şef al site-ului TheFashionInsider.com.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii