Noi detalii despre Catherine Deneuve, spitalizată după ce a suferit un AVC: Motivul pentru care medicii au crezut că joacă un rol

Catherine Deneuve filma o scenă într-un spital pentru un lungmetraj când a suferit accident vascular cerebral, motiv pentru care personalul medical a crezut că actriţa franceză simulează faptul că se simte rău, potrivit gala.fr.

1541 afișări
Imaginea articolului Noi detalii despre Catherine Deneuve, spitalizată după ce a suferit un AVC: Motivul pentru care medicii au crezut că joacă un rol

Catherine Deneuve, spitalizată: personalul medical a crezut că joacă un rol

Incidentul a avut loc la spitalul din Gonesse, din Val-d'Oise, în noaptea de marţi spre miercuri, când Deneuve filma o scenă pentru lungmetrajul regizat de Emmanuelle Bercot "De Son Vivant".

Actriţa a avut noroc de faptul că a primit îngrijiri medicale imediat după accidentul vascular ischemic suferit. Totuşi, atunci când cei din personalul medical au văzut-o pe actriţă pe o targă, nu s-au îngrijorat. "Erau în timpul filmărilor, deci am crezut că joacă o scenă", a declarat o sursă pentru publicaţia franceză Le Parisien.

Personalul din spitalul din Gonesse este obişnuit cu filmările şi a păstrat discreţia în legătură cu starea de sănătate a actriţei. "Fie ea Catherine Deneuve sau nu, trebuie să respectăm secretul medical", au declarat angajaţii.

Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, nu va rămâne cu sechele, dar trebuie să se odihnească o perioadă, potrivit unui comunicat dat publicităţii de familie, miercuri. "Din fericire, ea nu şi-a pierdut funcţiile motorii, dar, bineînţeles, va trebui să se odihnească o perioadă", potrivit aceluiaşi document.

O sursă a declarat pentru televiziunea franceză BFMTV că actriţa suferă de "oboseală" din cauza unui program prea încărcat.

Catherine Deneuve a ştiut cu multă inteligenţă să facă trecerea de la rolurile de sex-simbol din tinereţe la cele mature, serioase şi rămâne una dintre cele mai căutate actriţe franceze.

Anul acesta, ea şi-a lansat la Festivalul de la Berlin filmul "L'adieu à la nuit", de André Téchiné, care surprinde frământările generate de radicalizarea islamistă a unui tânăr.

Catherine Deneuve, pe parcursul carierei sale impresionate, a câştigat două premii César, o Copa Volpi la Festivalul de la Veneţia, un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin şi o nominalizare la Oscar. Simbolizând eleganţa franceză, Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood. Pe 7 decembrie 2013, la Berlin, Catherine Deneuve a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.

Taguri:
deneuve,
spitalizare,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici