Noi schimbări operate de Facebook: informaţiile, FILTRATE în funcţie de criteriul geografic/ Cum încearcă platforma să facă faţă criticilor

Facebook va pune accentul pe informaţiile locale difuzate în fluxul de ştiri al utilizatorilor, modificare operată iniţial în SUA, apoi în alte ţări, pentru a limita dezinformarea, transmite AFP.

1367 afișări
Imaginea articolului Noi schimbări operate de Facebook: informaţiile, FILTRATE în funcţie de criteriul geografic/ Cum încearcă platforma să facă faţă criticilor

Noi schimbări operate de Facebook: difuzarea informaţiilor, în funcţie de criteriul geografic/ Cum încearcă platforma să răspundă facă faţă critiilor

"Informaţiile locale contribuie la crearea unei comunităţi, pe internet şi în viaţa reală", a scris cofondatorul Facebook Mark Zuckerberg, pe contul său, aceasta fiind o nouă încercare de a răspunde criticilor la adresa reţelei de socializare.

Aceste informaţii pot face ca "timpul petrecut pe Facebook să fie unul de calitate", a adăugat tânărul miliardar, care, la începutul anului, a promis o serie de măsuri pentru limitarea dezinformării şi îmbunătăţirea conţinutului ce circulă pe reţeaua care are aproximativ două miliarde de utilizatori.

TITLURILE ZILEI

"Începând de astăzi (luni, n.r.), vă vom prezenta mai multe publicaţii din oraşul vostru, fie el mare sau mic", a precizat Zuckerberg, adăugând că schimbarea va fi operată în SUA, după care va fi aplicată "în mai multe ţări, anul acesta".

De la începutul anului, Facebook a anunţat deja că va privilegia mesajele prietenilor şi apropiaţilor utilizatorilor în detrimentul celor instituţionale (media, agenţii de publicitate). Apoi a cerut ajutorul utilizatorilor în clasarea informaţiilor în funcţie de gradul de "fiabilitate", o iniţiativă care a suscitat un anume scepticism, unii estimând că este o iniţiativă contraproductivă.

De mai mult de un an, reţelele de socializare, mai ales Facebook, sunt criticate intens din cauză că permit propagarea informaţiilor false, un exemplu în acest sens fiind perioada campaniei prezidenţiale din SUA. Dezinformarea este periculoasă pentru democraţie şi întreţine o dependenţă de reţelele de socializare care afectează intelectul, spun criticii.

În ultimele luni, Facebook a încercat să comunice cu utilizatorii mult mai frecvent, pentru a arăta că ia în considerare aceste critici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici