Noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Colinele Prosecco şi oraşul antic Babilon

Colinele Prosecco din Conegliano şi Valdobbiadene din Italia şi oraşul antic Babilon din Irak se numără printre cele 29 de noi situri incluse în lista Patrimoniului Mondial la cea de-a 43-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, care are loc la Baku, în Azerbaidjan.

566 afișări
Imaginea articolului Noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Colinele Prosecco şi oraşul antic Babilon

UNESCO: 29 de situri, printre care colinele Prosecco , Babilonul, în Patrimoniul Mondial

36 de situri au fost candidate pentru înscriere anul acesta, la cea de-a 43-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, organizată în perioada 30 iunie - 10 iulie.

Dintre cele 29 de situri înscrise în 2019, 24 sunt culturale, patru, naturale şi unul, mixt.

Printre acestea se numără miticul oraş Babilon din Irak, templele din Jaipur, India, operele arhitectului Frank Lloyd Wright, cel care a conceput, printre altele, Muzeul Guggenheim din New York, dar şi peisaje culturale, precum celebrele dealuri Prosecco din nord-estul Italiei.

Lista completă a siturilor inscrise anul acesta în Patrimoniul Mondial UNESCO se găseşte pe site-ul organizaţiei.

Miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial, inaugurată în 1978, oferă acestor candidaţi o valoare "excepţională", de natură să atragă turişti şi investiţii financiare.

De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor şi de a rezista acţiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În prezent, 1.121 de situri din 167 de state (unele fiind proiecte mixte) sunt înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar 53 sunt incluse pe lista "în pericol".

Din România, în prezent, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999), centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999) şi pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (2007, sit comun cu alte 11 ţări).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici