O aplicaţie iPhone calculează probabilitatea de prăbuşire a avionului în care se află utilizatorul

O aplicaţie pentru telefoanele mobile care este capabilă să calculeze probabilitatea de prăbuşire a avionului în care se află utilizatorul ce o accesează a fost creată de Vanilla Pixel, o companie de software cu sediul la Londra, informează site-ul atlantico.fr.

413 afișări
Imaginea articolului O aplicaţie iPhone calculează probabilitatea de prăbuşire a avionului în care se află utilizatorul

O aplicaţie iPhone calculează probabilitatea de prăbuşire a avionului în care se află utilizatorul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pornind de la trei variabile - numele aeroportului de plecare şi cel al aeroportului de sosire, compania aeriană şi modelul avionului -, aplicaţia "Am I going Down?" ("Se va prăbuşi avionul meu?") calculează riscul de prăbuşire al avionului în care se află utilizatorul.

Dacă un pasager se îmbarcă pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinaţia Milano, într-un avion Airbus A319, operat de compania British Airways, acel zbor prezintă o probabilitate de prăbuşire de 1 la 4,8 milioane. Dacă un alt pasager pleacă tot de pe aeroportul Heathrow din Londra cu destinaţia J.F.K din New York, într-un avion A330 al companiei Virgin Atlantic Airways, riscul de prăbuşire este de 1 la 5,4 milioane.

Potrivit aceleiaşi aplicaţii, orice persoană poate să călătorească cu avionul vreme de 14.716 ani înainte de a se prăbuşi în Oceanul Atlantic.

Aplicaţia "Am I going Down?" nu precizează însă metoda utilizată pentru analizarea acestor date şi pentru furnizarea rezultatelor. Potrivit jurnaliştilor de la site-ul atlantico.fr, ar fi vorba de o medie ponderată care ţine seama de numărul de accidente aeriene care s-au produs în trecut pentru fiecare dintre cele trei variabile.

Deşi cifrele sunt destul de liniştitoare, "există în mod incontestabil anumite falii într-o abordare atât de simplistă", previne publicaţia The Economist. Care este pertinenţa tipului de avion, companiei aeriene şi traiectoriei de zbor în calcularea riscului de prăbuşire, se întreabă jurnaliştii de la The Economist. Vorbind despre aceste lacune, jurnaliştii britanici se întreabă, de exemplu, dacă faptul că un avion al companiei Malaysia Airlines a fost lovit de un proiectil lansat de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei va mări probabilitatea ca un astfel de eveniment să se producă din nou în viitor. Ei pun şi problema altor factori de risc, precum condiţiile meteorologice.

Deşi metodologia de aplicare este contestabilă, intenţiile creatorului aplicaţiei, Nic Johns, sunt lăudabile, declară, cu amuzament, The Economist. Nic Johns spune că scopul lui a fost de a-i linişti pe pasagerii îngrijoraţi, arătându-le că probabilitatea de a nu ajunge la destinaţie este infimă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici