O omidă ar putea rezolva problema poluării cu deşeuri de plastic

  • O omidă minusculă ar fi soluţia poluării cu plastic, sugerează oamenii de ştiinţă, potrivit CNN.
  • Descoperirea ar putea sta la baza unei soluţii pentru procesarea ecologică a deşeurilor din plastic.
  • De ce soluţia oferită de descoperirea larvei care consumă plastic este una relativă.
1471 afișări
Imaginea articolului O omidă ar putea rezolva problema poluării cu deşeuri de plastic

Sursa foto: Profimedia

Omida care poate să consume plastic a fost descoperită în 2017, dar cercetătorii încă nu aveau o explicaţie pentru acest lucru. O lucrare publicată de curând arată că savanţii care au cercetat specia cu obiceiuri de consum insolite ar putea fi în punctul unei descoperiri monumentale.

Este vorba despre larvele unei specii de molie de ceară, considerate periculoase pentru stupii de albine. Savanţii au descoperit că bacteriile conţinute de această specie în stadiul de omidă descompun plasticul.

Un profesor de la universitatea Brandon, din Canada, Christophe LeMoine, a explicat pentru CNN: „Am descoperit că omida moliei de ceară conţine microorganisme care sunt esenţiate în porcesul de degradare al plasticului. Procesul se bazează pe felul în care bacteriile digestive conţinute de omidă accelerează descompunerea polietilenei. Procesul de reciclare consumă în prezent energie care nu se regenerează de la sine. Spre deosebire de alte materiale precum sticla sau metalul, plasticul poate fi reciclat doar într-o măsură limitată. O singură sticlă de plastic poate să aibă nevoie de 450 de ani pentru a dispărea complet iar procesul duce la eliberarea unor gaze toxice care contribuie la schimbările climatice”.

Totuşi soluţia oferită de omidele moliei de ceară nu este perfectă, excrementele acestei specii fiind de asemenea toxice într-o oarecare măsură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici