O şuviţă din părul lui Elvis Presley, vândută la licitaţie

O şuviţă din părul lui Elvis Presley, care s-a tuns în momentul în care şi-a început stagiul în armata americană, în 1958, a fost vândută pentru suma de 15.000 de dolari la o licitaţie care a avut loc duminică, în Chicago, informează BBC News online.

O şuviţă din părul lui Elvis Presley, vândută la licitaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La aceeaşi licitaţie au mai fost scoase la vânzare mai multe obiecte personale ale starului american, donate de acesta bunului său prieten Gary Pepper, fost preşedinte al unuia dintre primele fun-cluburi Elvis Presley din lume, înainte de moartea sa, în 1977.

Astfel, un tricou care a aparţinut lui Elvis a fost vândut pentru suma de 52.000 de dolari, în timp ce un set de batiste folosite într-un concert a fost vândut pentru 732 de dolari. De asemenea, mai multe fotografii de la petrecerea de nuntă a lui Elvis Presley şi a Priscillei, din 1967, au fost vândute pentru aproximativ 6.000 de dolari.

Elvis Presley, "Regele rock'n roll-ului", a avut, timp de 22 de ani, o carieră prolifică în muzică şi film, cu 64 de albume de studio şi live, 149 de single-uri şi nenumărate concerte, dar şi cu 31 de filme şi două documentare. A murit pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unei crize cardiace provocate de excesele de medicamente şi droguri. Influenţa muzicii sale asupra culturii este mondială, Elvis rămânând principalul actor care a popularizat rock'n roll-ul. Numeroşi artişti se definesc în continuare în raport cu influenţa lui, iar muzica şi imaginea lui Elvis încântă încă milioane de fani, tineri şi adulţi, din întreaga lume.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ELVIS PRESLEY ,
LICITAŢIE ,
PĂR
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa