OFICIAL | Care este cea mai leneşă ţară din lume

În urma unui studiu, s-a constatat că Hong Kong este "cel mai activ" oraş de pe pământ, scrie Independent. Dar care este cel mai leneş?

3707 afișări
Imaginea articolului OFICIAL | Care este cea mai leneşă ţară din lume

OFICIAL | Care este cea mai leneşă ţară din lume

Într-o lucrare publicată în revista Nature, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford au măsurat paşii pe care îi fac oamenii, la nivel mondial, constatând care este cel mai activ, dar şi cel mai leneş stat din lume.

Cercetătorii s-au folosit de 68 de milioane de zile transformate în minute pentru a măsura paşii pe care îi fac oamenii în fiecare zi. 

Astfel, cei mai activi au fost locuitorii oraşului Hong Kong, care merg în medie 6.880 de paşi într-o zi.

TITLURILE ZILEI

La polul opus, cei mai leneşi sunt cei din Indonezia, care fac doar 3.513 de paşi pe zi.

Datele au provenit de la peste 700.000 de utilizatori care utilizează aplicaţia de monitorizare a activităţii Argus.

Scott Delp, profesor de bioinginerie implicat în cercetare, a declarat pentru BBC:

”Studiul este de 1.000 de ori mai mare decât orice studiu anterior privind mişcarea umană. Au fost realizate studii minunate cu privire la sănătatea oamenilor, dar noul nostru studiu oferă date din mai multe ţări, pe mai multe subiecte şi urmăreşte continuu activitatea oamenilor.

Acest studiu deschide noi orizonturi cu privire la modul în care se pot face cercetări”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici