One Direction, în fruntea topului celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani - VIDEO

Grupul One Direction a ocupat pentru a treia oară consecutiv prima poziţie în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, alcătuit în fiecare an de revista britanică Heat, informează contactmusic.com.

388 afișări
Imaginea articolului One Direction, în fruntea topului celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani - VIDEO

One Direction, în fruntea topului celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Astfel, în ciuda faptului că Zayn Malik a părăsit One Direction în luna martie, acest grup a reuşit să se menţină pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în acest clasament, cu o avere combinată de 128,3 milioane de dolari.

De altfel, Zain Malik apare şi el în acest clasament, pe poziţia a opta, cu venituri de 32,8 milioane de dolari - câştigate în perioada în care făcea parte din One Direction.

Actorul Daniel Radcliffe, starul francizei "Harry Potter", s-a menţinut pe poziţia a doua, cu venituri de 105,3 milioane de dolari.

Actorul Robert Pattinson, unul dintre protagoniştii seriei "Amurg/ Twilight", ocupă locul al treilea, cu venituri de 81,6 milioane de dolari.

Cântăreaţa Adele se află pe locul al patrulea, cu venituri de 57,7 milioane de dolari, iar pe locul al cincilea se află actriţa Emma Watson, cu venituri de 53,5 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani este completat de cântăreţul Ed Sheeran (53,3 milioane de dolari), actorul Rupert Grint (42,1 milioane de dolari), cântăreţul Zayn Malik (32,8 milioane de dolari), rockerul Alex Turner (19,8 milioane de dolari) şi grupul Mumford & Sons (18,8 milioane de dolari).

Topul a fost alcătuit pe baza contractelor declarate în mod public de aceste vedete, încheiate în cinema, televiziune, muzică şi publicitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici