Orient Express opreşte luni în România

Celebrul tren de lux Orient Express, care circulă pe ruta Paris - Istanbul şi care opreşte în România o dată pe an, va trece, luni, prin gara din Sinaia şi Gara de Nord din Bucureşti, informează un comunicat.

Celebrul tren de lux Orient Express va opri, luni, în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Celebrul tren de lux Orient Express va opri, luni, în România

Cei 96 de pasageri ai trenului de lux vor vizita, luni dimineaţă, staţiunea montană Sinaia, Castelul Peleş şi mănăstirea Sinaia.

Trenul va sosi, tot luni, în jurul orelor 14.10, în Gara de Nord din Bucureşti. În tren se vor afla oficiali ai Ministerului Turismului şi primarul oraşului Sinaia. De asemenea, printre călători va fi prezent şi Claude Ginella, managerul proiectului Orient Express.

Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă, pentru pasageri, care a fost iniţial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţională de Vagoane de Dormit). Ruta ei s-a schimbat de multe ori. Deşi originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internaţională, numele ei a devenit, în timp, sinonim cu călătoria de lux. Orient Express se întinde de la Paris la Istanbul.

Trenul Orient Express opreşte în România de un deceniu, în medie, o dată pe an. Ultima dată când celebrul tren a oprit într-o gară românească a fost în 2008.

Celebrul tren de lux Orient Express va opri, luni, în România



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ORIENT EXPRESS ,
SINAIA ,
bucureşti ,
gara de nord ,
istanbul
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
  • Grevă generală în Grecia: Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Atena
    Imaginea articolului Grevă generală în Grecia: Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Atena
    Externe astăzi, 14:49

    Confruntări între manifestanţi şi poliţie au avut loc, vineri la prânz, la Atena, cu ocazia unui miting al sindicatelor faţă de măsurile de austeritate. Un grup de protestatari au aruncat pietre şi sticle incendiare în Piaţa Syntagma, scena manifestaţiilor faţă de măsurile de austeritate. citeşte tot

  • Lista drumurilor cu circulaţie închisă sau restricţionată
    Imaginea articolului Lista drumurilor cu circulaţie închisă sau restricţionată
    Social astăzi, 14:40

    Din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile circulaţia rutieră este închisă pe 16 drumuri naţionale, fiind îngreunată pe alte 32, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). De asemenea, sunt 130 de dumuri judeţene cu circulaţie blocată şi şapte cu circulaţia îngreunată, în continuare fiind 78 de localităţi izolate. citeşte tot

Versiunea: mobil  |  completa