Păpuşile Muppets aduc producţia "Sesame Street Live - Elmo Makes Music", în premieră, la Bucureşti - VIDEO

Păpuşile Muppets, celebrele personaje care îşi menţin popularitatea după mai bine de trei decenii, ajung în premieră la Sala Palatului din Bucureşti, pe 17 noiembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul muzical "Sesame Street Live - Elmo makes music".

1411 afișări
Imaginea articolului Păpuşile Muppets aduc producţia "Sesame Street Live - Elmo Makes Music", în premieră, la Bucureşti - VIDEO

Păpuşile Muppets (Foto: AFP / Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, spectatorii se vor putea bucura live de o poveste excepţională, din care nu vor lipsi jocurile interactive şi cele mai cunoscute cântece pentru copii, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz şi country, interpretate într-o maniera plină de originalitate. Copiii şi adulţii, care au crescut alături de faimosul serial de televiziune "Sesame Street", sunt invitaţi să se alăture distracţiei cu faimoasele păpuşi Muppets. Abby Cadabby, Elmo, Big Bird, Cookie Monster, Oscar, Bert, Ernie şi Telly sunt doar câteva dintre cele 17 personaje ce vor evolua, sub lumina reflectoarelor, pe scena Sălii Palatului, într-un decor fascinant plin de culoare.

Produs de VEE Corporation Production, spectacolul muzical "Sesame Street - Elmo makes music" prezentat de Păpuşile Muppets se adresează întregii familii, dar, prin conţinutul educaţional ce contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoţională, show-ul poate fi perceput ca un instrument deosebit de util copiilor preşcolari şi elevilor.

Abby Cadabby, "zâna în formare", pasionată de muzică şi de cântat, decide să îşi intemeieze o trupa pe Sesame Street. Dar exista o problemă - aceasta descoperă că îi lipsesc toate instrumentele. Ce va face Abby pentru a rezolva această problemă? Noii săi prieteni de pe Sesame Street i se alătură şi o vor ajuta să descopere "instrumente" despre care nici nu ştia că există, precum vase, linguri, capace ale coşului de gunoi şi chiar borcănele pentru dulciuri. Într-o poveste muzicală plină de culoare şi veselie, Elmo şi prietenii săi îi vor învăţa pe spectatori că oricine poate să cânte şi să compună muzică deosebit de frumoasă.

Biletele pentru spectacolul "Sesame Street - Elmo Makes Music" au fost puse în vânzare şi sunt disponibile la Sala Palatului, în reţeaua Bilete.ro, la magazinele Inmedio, oficiile Poştei Române, magazinele Germanos, dar şi online, pe www.bilete.ro. Preţurile acestora variază în funcţie de categoria de loc, astfel: golden VIP - 185 de lei, VIP - 165 de lei, categoria I - 145 de lei, categoria II - 99 de lei, categoria III - 85 de lei şi categoria IV - 67 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici