Parlamentul britanic devastat de şoareci / Rozătoarele produc pagube anuale de peste 170 000 de dolari

Şoarecii din Palatul Westminster din Londra, obiectiv înscris în patrimoniul mondial UNESCO, în care se află şi funcţionează Parlamentul britanic, au provocat în ultimul an pagube în valoare de peste 170.000 de dolari, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

1411 afișări
Imaginea articolului Parlamentul britanic devastat de şoareci / Rozătoarele produc pagube anuale de peste 170 000 de dolari

Parlamentul britanic devastat de şoareci / Rozătoarele produc pagube anuale de peste 170 000 dolari

Managerii Palatului Westminster, un sit înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, sunt nevoiţi să cheltuiască anual peste 170 000 de dolari pentru a combate rozătoarele.

Un purtător de cuvânt al Camerei Comunelor a declarat că: "Creşterea costurilor de ţinere sub control a dăunătorilor din 2016-2017 a fost cauzată de demararea unui număr mare de proiecte de mentenanţă în întreaga proprietate, care au deranjat dăunătorii şi i-au făcut să devină mai vizibili, ducând la creşterea nevoii de deparazitare, folosirea şoimilor şi dispozitivelor de îndepărtare a moliilor. Renovările de birouri au determinat la rândul lor o cerere sporită de implementare a unor măsuri de deparazitare".

Clădirea Parlamentului britanic, ce include Camera Comunelor şi Camera Lorzilor, se întinde pe o suprafaţă de 258.000 de metri pătraţi pe malul râului Tamisa, în centrul Londrei.

Potrivit unui raport al Palatului Parlamentului din Londra, "clădirea este vulnerabilă la populaţiile de animale care pot să provoace pagube semnificative la nivelul structurii clădirii şi să genereze probleme de sănătate şi siguranţă. Controlarea acestor dăunători este o operaţiune majoră şi este realizată de un tehnician cu normă întreagă specializat în operaţiunile de deparazitare şi de ţinere sub control a populaţiei de păsări".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici