Pianista Hiromi, în concert la Bucureşti, alături de Simon Phillips şi Anthony Jackson - VIDEO

Pianista japoneză Hiromi va concerta pe 30 iunie, de la ora 20.00, la Sala Radio din Capitală, alături de bateristul Simon Phillips şi basistul Anthony Jackson, într-un concert din cadrul Jazz Night Out.

146 afișări
Imaginea articolului Pianista Hiromi, în concert la Bucureşti, alături de Simon Phillips şi Anthony Jackson - VIDEO

Pianista Hiromi, în concert la Bucureşti, alături de Simon Phillips şi Anthony Jackson (Imagine: www.hiromimusic.com)

Pianista Hiromi va susţine un concert eveniment în formula de trio împreună cu multi-premiaţii Simon Phillips şi Anthony Jackson, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Hiromi reprezintă avangarda jazz-ului contemporan. Fiecare moment de improvizaţie pleacă în căutarea unui rost, nu rămâne doar o demonstraţie de forţă şi talent. Simon Phillips o va provoca la baterie şi o va atrage într-un duel pe terenul său preferat: rock. Cunoscutul muzician a cântat alături de Toto, Judas Priest, Peter Gabriel, Whitesnake şi Mick Jagger.

Basistul Anthony Jackson completează trio-ul cu un bas unic. Americanul este inventatorul basului cu şase corzi, rebotezat chitară contrabas. Apare pe numeroase discuri alături de artişti de prim rang, precum Simon & Garfunkel, Michel Petrucciani, Dizzy Gillespie şi Chick Corea.

Concertul face parte din turneul de promovare al noului album, "Alive". Hiromi - The Trio Project va concerta pe 30 iunie, la Sala Radio din Bucureşti în cadrul Jazz Night Out.

Creată de Twin Arts, seria de concerte Jazz Night Out prezintă pe scenele din România cei mai bine cotaţi artişti internaţionali de jazz ai momentului.

Accesul în sală se face începând cu ora 19.30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale, iar filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Biletele pentru acest eveniment costă 95, 135 şi 155 de lei în funcţie de categorie şi vor putea fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici