- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Porcii sunt capabili de stări emoţionale complexe, spun cercetătorii. Îi credem?
O echipă de experţi britanici de la Universitatea pentru Agricultură, Alimentaţie şi Dezvoltare Rurală din Newcastle au stabilit, în urma unui studiu, că porcii sunt la fel de capabili ca şi oamenii să simtă optimism sau pesimism, în funcţie de mediul înconjurător, arată The Independent.
Potrivit specialiştilor, porcii care trăiesc în condiţii "luxoase" sunt mai predispuşi să reacţioneze pozitiv la o schimbare sau la o nouă experienţă.
Oamenii de ştiinţă speră ca cercetarea, care arată că porcii sunt capabili de stări emoţionale complexe, va avea un impact asupra condiţiilor în care sunt ţinute animalele.
Studiul, condus de medicul Catherine Douglas, a presupus folosirea tehnicii de a "întreba" porcii dacă se simt optimişti sau pesimişti, în contextul condiţiilor de trai.
În cadrul experimentului, porcii au fost învăţaţi să asocieze o notă de ţambal cu o "recompensă" - un măr - şi un dispozitiv de antrenare a câinilor cu ceva neplăcut - în acest caz, foşnetul unei pungi de plastic.
Totodată, animalele au fost plasate în diferite medii - unii în spaţii de mari dimensiuni, unde aveau jucării la dispoziţie, iar alţii în medii plictisitoare, cu o singură jucărie non-interactivă. Ulterior, porcii au fost supuşi unor zgomote ambigue, în vreme ce specialiştii au studiat reacţiile lor.
Rezultatele au arătat că porcii crescuţi în medii interactive, plăcute sunt predispuşi la a fi optimişti şi reacţionează mai bine la experienţe noi (respectiv zgomotele ambigue create de experţi).
Anul trecut, Catherine Douglas a publicat un studiu care arăta că vacile care primesc un nume şi sunt tratate precum indivizi produc mai mult lapte decât cele nebotezate.
-
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef, anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, duminică, la Odorheiu Secuiesc, a fost anulată, urmând să se desfăşoare doar o slujbă de pomenire a acestuia, au anunţat organizatorii. citeşte tot
-
Ambasadorul Marii Britanii: Prioritatea zero pentru Guvernul român este absorţia fondurilor europene
Politic astăzi, 10:42
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată, duminică, de PRO TV, că absorţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român, el adăugând că astfel poate fi finanţat şi un program de infrastructură. citeşte tot





studiul este intr-adevar maret . Da' sunt curios daca cercetatoarea aia care a reusit sa le "intrebe" pe distinsele patrupede daca sunt optimiste sau pesimiste dece nu le-a intrebat si cum se simt in preajma sarbatorilor de iarna...asa cam de Ignat...
@PETRU. dimpotriva, cei din guvernul tarii sunt crescuti in medii foarte propice, chiar extradiordinar de interactive (interactioneaza numai intre ei cand au de furat ceva), in schimb sunt lipsiti de orice sentiment, mila sau emotii. nici nu stiu din ce rasa fac parte... poate ca este una noua in curs de a fi descoperita, dar, Doamne ajuta, sa nu fie protejata, ci dimpotriva sa fie pe cale de disparitie cat mai urgenta...
S-ar putea sa aibe dreptate , ma uit la cei din guvern si'ntradevar sunt optimisti si fac experiente pe popultie ! Noroc cu cercetatorii , asa mai aflam si noi cine ne conduce si de ce sunt in stare , nu credeam ca au sentimete , cat ma inselam !