- Home
- Life-Inedit
- MILANO, (28.02.2016, 08:30)
- Letitia Provian
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prada oferă posibilitatea achiziţionării genţilor de lux direct de pe podiumul de modă - VIDEO
Casa italiană Prada şi-a prezentat, joi, colecţia pentru toamna anului 2016, în cadrul Săptămânii de Modă de la Milano, etalând materiale scumpe şi neaşteptate şi inaugurând o nouă modalitate de achiziţionare a genţilor sale, respectiv direct de pe podiumul de modă, potrivit Reuters.
384 afișări
Prada oferă posibilitatea achiziţionării genţilor de lux direct de pe podiumul de modă - VIDEO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Casa de modă Prada s-a inspirat din stilul militar, cel marinăresc, dar şi din moda anilor 1940 la prezentarea colecţiei de toamnă 2016 din cadrul Milan Fashion Week. De asemenea, prestigiasa firmă a inaugurat o nouă modalitate de achiziţionare a produselor sale pe principiul "vezi, cumperi", oferind două noi modele de genţi în punctele de vânzare selectate, începând de vineri.
Miuccia Prada, nepoata lui Mario Prada, văzută drept o deschizătoare de drumuri în domeniul modei, a combinat imprimeuri diverse cu materiale preţioase, luxoase pentru a crea o vestimentaţie stilată, colorată, în mai multe straturi, specială cu ocazia acestei colecţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Creatoarea în vârstă de 66 de ani a optat pentru mâneci îmblănite, materiale cadrilate, haine de piele şi pelerine, broderii aplicate pe rochii din catifea naturală şi s-a jucat cu o sumedenie de imprimeruri - plante de cactus, flori şi fructe -, care au apărut pe tricouri, fuste şi rochii. Şi brocartul a fost extrem de utilizat în noua sa colecţie, folosit în special în versiunea sa aurită, aplicat pe jachete şi fuste.
Paltoane în culori închise amintind de stilul militar, însă într-o versiune mai elegantă, au fost asortate cu pălării de inspiraţie marinărească şi ciorapi groşi. Rochiilor şi jachetelor li s-au aplicat umeri supradimensionaţi, o trimitere la modelele anilor 1940, iar câteva dintre acestea au fost purtate cu mănuşi până la coate.
Aproape toate modelele vestimentare ale colecţiei au avut curele late tip corset, cizme înalte cu şireturi, sandale cu catarame, respectiv pantofi peep-toe şi genţi, unele cu lanţuri, altele minuscule, purtate în jurul gâtului.
Totodată, casa de modă, faimoasă pentru articolele de lux din piele, cu genţi ajungând până la 6.000 de euro, a lansat cele mai noi accesorii în cadrul prezentării de modă: noile genţi Pionnière şi Cahier.
Genţile mici care se poartă pe umăr au preţuri care pornesc de la 1.750 la 2.400 de euro, modelul Pionnière fiind inspirat din uniformele de vântoare, în timp ce modelul Cahier aminteşte de cărţile vechi.
Genţile respective au fost puse în vânzare începând de vineri, în magazine din Milano, Londra, Paris şi New York.
Din cauza clienţilor care trăiesc în diferite zone climatice, mai multe case de modă au anunţat că doresc să elimine decalajul obişnuit de şase luni între prezentarea de modă şi vânzarea cu amănuntul a produselor, făcând obiectele din cadrul prezentărilor de modă să fie mai rapid disponibile în magazine sau online.
Prada a raportat un venit net de aproape de 3,55 miliarde de euro pe 31 ianuarie 2015, cu câştiguri afectate în ultimele trimestre din cauza investiţiilor costisitoare în magazine şi o scădere a cererii pentru produsele de lux, în special din partea pieţei chineze.
Prada S.p.A. este o companie italiană de modă specializată în articole de lux atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi (accesorii de piele, încălţăminte, pălării, poşete şi genţi etc.). Compania a fost fondată în anul 1913 de Mario Prada.
Originalitatea produselor Prada a făcut din aceasta una din cele mai influente case de modă, iar brandul a devenit un simbol al anilor 1990. Semnătura Prada se regăseşte pe cele mai luxoase produse fabricate din materiale de cea mai înaltă calitate. Cele mai importante accesorii Prada sunt curele din piele, pantofii eleganţi cu tocuri foarte înalte şi poşetele feminine.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe