Premiu de peste 3,6 milioane de euro la Loto 6/49

Loteria Româna marchează, în luna septembrie, 103 ani de activitate, duminică având loc tragerea specială Loto 6/49 Aniversară, la care premiul pus în joc la categoria I va fi de peste 3,6 milioane de euro.

Premiu de peste 3,6 milioane de euro la Loto 6/49 (Imagine: Cristina Nichituş/Mediafax Foto)

Pentru tragerea aniversară de duminică, Loteria Română estimează la categoria I un fond de câştiguri în valoare de peste 15,3 milioane de lei (peste 3,6 milioane de euro).

La categoria I a tragerii Loto 6/49 reportul este de aproape 14 milioane de lei, fondul de câştiguri fiind suplimentat cu 200.000 de lei. De asemenea, fondurile de câştiguri ale categoriilor a II-a şi a III-a vor fi suplimentate cu câte 150.000 de lei, potrivit unui comunicat de vineri al Loteriei Române.

În urma repartizării încasării la jocul Loto 6/49, din fondul de câştiguri rezultat se va aloca 50 la sută categoriei I, 20 de procente categoriei a II-a şi 30 la sută categoriei a III-a.

Ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 s-a câştigat în data de 7 iunie şi a fost în valoare de peste 46 milioane de lei.

Reportul la categoria I pentru jocul Noroc este de 3.838.620 lei, la categoria a II-a este de 272.461 lei, la categoria a III-a de 13.579 lei, la categoria N+3 se înregistrează un report în valoare de 1.481.232 lei, iar la categoria N-3 - 374.326 lei.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
LOTO ,
PREMII ,
loterie ,
tragere specială loto ,
tragere specială aniversară
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa