Premiul de peste 11 milioane de euro la Loto 6/49 a fost câştigat

Premiul cel mare la Loto 6/49 în valoare de peste 11 milioane de euro a fost câştigat duminică, numerele extrase fiind 15, 44, 19, 7, 37 şi 30.

Premiul de peste 11 milioane de euro la Loto 6/49 a fost câştigat

Premiul cel mare la Loto 6/49 de duminică a fost în valoare de 46.171.670, 14 lei (peste 10,9 milioane de euro la cursul din 7 iunie), fiind al doilea ca valoare din istoria acestui joc.

La categoria I, premiul este în valoare de 46.171.670,14 de lei, al doilea ca valoare din istoria acestui joc.

La categoria a II-a sunt 130 de câştigători, care vor primi fiecare câte 22.916,32 lei, iar la categoria a treia sunt 5.113 variante câştigătoare, premiul fiind de 582,65 de lei.

Premiul cel mare la Loto 6/49 nu mai fusese câştigat din 14 decembrie 2008, atunci valoare acestuia fiind de aproximativ 290.000 de euro.

Pentru următoarea tragere Loto 6/49, Loteria Română anunţă că suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 lei.

Premiul cel mare la Loto 6/49 nu mai fusese câştigat din 14 decembrie 2008, atunci valoarea acestuia fiind de aproximativ 290.000 de euro.

Cel mai mare premiu din istoria acestui joc, în valoare de 12,45 milioane de euro, a fost câştigat în 27 ianuarie anul trecut.

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie un an, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

La agenţia unde s-a jucat biletul câştigător la Loto s-a luat şi în 2008 un premiu de 2,5 mil. euro

Agenţia Loto la care a fost jucat biletul câştigător al premiului cel mare la Loto 6/49 de duminică este situată în Piaţa Energiei din municipiul Galaţi, unde şi anul trecut a fost jucat un bilet câştigător al unui premiu de 2,5 milioane de euro.

Biletul câştigător al premiului cel mare la Loto 6/49 de duminică, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, a fost jucat la agenţia Loto din Piaţa Energiei din Galaţi, iar preţul biletului, cu trei variante simple şi un număr la Noroc, a fost de 15,7 lei.

La aceeaşi agenţie Loto, a jucat, în 9 noiembrie 2008, un bărbat care a împărţit marele premiu, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, cu un alt gălăţean.


 




comentează şi tu Momentan sunt 19 comentarii
Taguri:
LOTO ,
PREMIU ,
6/49 ,
câştig
COMENTARII
  • santinela 16 nov 2009

    Mai ati inebunit?? Mai sus spuneti ca nu s-a cistigat premiul cel mare! Mai mult sunt puse cu totul alte numere decit cele care au iesit pe siteul Loto Romania.Cine este nebun?

  • jean 11 iun 2009

    frumos ca s-a castigat chiar in ziua alegerilor,cand opinia publica a fost indreptata in cu totul alta parte,iar presa a fost ocupata cu relatarile despre alegeri si va fi ocupata mult timp de acum incolo.destul de convenient daca e sa fim paranoici

  • norocosul castigator 9 iun 2009

    bogdane stii ca si familia ta joaca la loto ? nu mai caracteriza tu cum vrei ... da? oricum poporul o sa continue sa joace, nu o sa-l opreasca nimeni sa plateasca taxa ...aia ... si atata timp cat extragerea o sa fie seara iar caseriile se inchid la 14.00, oricine isi poate da seama ca in timpul asta se poate gasi varianta '' norocoasa '' destinata cuiva anume. propun si eu o afacere : vreau si eu sa castig .... 10% mie si restul donez cui ma aranjeaza .....

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa