Premiul de peste 9,5 milioane de euro la Loto 6/49, reportat

Premiul cel mare pus în joc la Tragerea Specială Loto 6/49 de duminică, de peste 9,5 milioane de euro, va fi reportat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate cele şase numere extrase, premiul la categoria întâi nemaifiind câştigat de aproape cinci luni.

Premiul de peste 9,5 milioane de euro la Loto 6/49, reportat (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Numerele extrase la tragerea Loto 6/49 sunt: 25, 38, 34, 6, 4 şi 15.

La categoria I se înregistrează un report de peste 40 de milioane de lei. La categoria a II-a sunt 64 de câştigători, care vor primi câte 17.000 de lei. De asemenea, la categoria a III-a sunt aproximativ 3.000 de variante câştigătoare, cei care au ghicit patru din cele şase numere extrase urmând să primească 550 de lei.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 14 decembrie anul trecut şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro.

Cel mai mare premiu din istoria acestui joc, în valoare de 12,45 milioane de euro, a fost câştigat pe 27 ianuarie anul trecut.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
PREMIU ,
LOTO ,
REPORT ,
tragere specială
COMENTARII
  • nume autor 31 mai 2009

    hei ai auzit ? superslim te trimite ieftin in forma la mare ! slabire din prima luna intre 5-9 kilograme !!! profita acum de noua super oferta de preturi a verii si de discounturile uriase de peste 50 % : 1 - 3 cutii superslim = 55 lei per cutie 4 - 9 cutii superslim = 50 lei per cutie peste 9 cutii superslim = 45 lei per cutie acorda-ti sansa de a fi asa cum iti doresti ! pentru comenzi trimite-ti mail cu adresa numele si un nr de telefon la super_slimm100@yahoo.com ori tel la 0771 .208. 512
    pentru mai mult detalii accesati site-ul nostru: ***.superslimnew.webs.com

  • al 2`lea roman 5 mai 2009

    jucatzi mah pana va vine acru

  • un roman 4 mai 2009

    loteria romana a ajuns de tot kktul prin manariile care le face . prosti sunt cei care inca mai baga bani si cred ca o sa castige...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa