Pro TV dă startul, vineri, show-urilor live "Românii au talent". Care sunt concurenţii din prima semifinală

Pro TV dă startul, vineri, de la ora 20.30, semifinalelor live de la "Românii au talent": dintre sutele de concurenţi care au venit să cucerească o ţară întreagă, doar 60 se vor lupta pentru un loc în marea finală, informează televiziunea.

388 afișări
Imaginea articolului Pro TV dă startul, vineri, show-urilor live "Românii au talent". Care sunt concurenţii din prima semifinală

Pro TV dă startul, vineri, show-urilor live "Românii au talent". Care sunt concurenţii din prima semifinală (Imagine: protv.ro)

În ringul primei semifinale vor urca, vineri, mentalistul Vlad Grigorescu, Gabi Visoiu, maestrul biliardului artistic, Gabriela Artene, consultantul financiar care a uimit o ţară întreagă cu vocea ei, Kiss Roland, ale cărui acrobaţii cu bicicleta îţi taie respiraţia cu fiecare mişcare, dansatorii Mihai Dobîrceanu şi Ştefan Orheanu, băieţii de la Parkour Oradea, acordeonistul Rotari Ghenadie, fraţii din trupa Maria, space painterul Zoltan Mortonos, trupa de dans UST Freestylers Crew şi ventrilocul Crina Zvoboda împreună cu bunicuţa ei sexy.

Invitaţii speciali ai primei ediţii live a show-ului de la Pro TV vor fi Gigel Frone şi Tudorel Popa, doi dintre concurenţii care au făcut senzaţie în sezonul al doilea al emisiunii şi ceteraşul Vasilică Godja, cel care reuşeşte să facă minuni cu arcuşul său de fiecare dată.

La fel ca în sezoanele anterioare, regulile concursului sunt aceleaşi: dintre cei 12 concurenţi prezenţi în fiecare dintre cele cinci semifinale live, doar trei vor ajunge în marea finală de pe 11 mai. Cei care vor decide sunt atât publicul şi juriul. În urma voturilor telespectatorilor, se va face un top 4 al primilor clasaţi. Doi dintre ei vor merge direct în etapa următoare, iar juriul va alege încă un finalist dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4. Aşadar, în mare finală, 15 concurenţi se vor lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român al ţării.

Premiul cel mare de 120.000 de euro este acordat de COSMOTE.

  

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici