Probleme pentru Apple | Una dintre căştile Apple AirPods a început să fumege la urechea unui utilizator, apoi a luat foc

Apple investighează un incident raportat de un utilizator din statul american Florida, posesor al unui set de căşti wireless din seria Air Pods.

Share pe Facebook 231 afişări

Probleme pentru Apple | Una dintre căştile Apple AirPods a început să fumege la urechea unui utilizator, apoi a luat foc

Cu preţ de 159 dolari, căştile Apple AirPods au atras critici pentru designul neinspirat, amintind de versiunea cu fir a acestora, după o întâlnire cu foarfeca. Scumpe şi foarte uşor de pierdut, căştile AirPods adaugă încă un dezavantaj în faţa versiunii cu fir - riscul de vătămare corporală prin incendiere spontană, scrie Go4it.

Potrivit afirmaţiilor făcute de un utilizatorul ghinionist, una dintre căştile AirPods a început să fumege chiar în timp ce se afla la ureche. Sesizând pericolul, acesta a îndepărtat imediat ambele căşti din urechi şi a ieşit din încăperea în care se afla pentru a cere ajutor, abandonând gadgetul pe podea.

Cu siguranţă aflat la sursa problemei, acumulatorul Li-Polymer strecurat în fiecare dintre cele două căşti Apple AirPods este mult mai mic decât cei folosiţi în dispozitive smartphone. Cu toate acestea, in imagini poate fi observat cum plasticul carcasei a plesnit şi s-a deformat, indicând expunerea la temperaturi înalte care ar fi putut cauza leziuni utilizatorului.

Contactaţi pentru mai multe informaţii, reprezentanţii Apple au declarat că investighează incidentul apărut, urmând să ofere mai multe detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
apple ,
incepere ,
probleme ,
incendiu ,
incident ,
investigare ,
american
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.