Quentin Tarantino are o relaţie cu Uma Thurman

Regizorul Quentin Tarantino are o relaţie cu Uma Thurman, pe care a numit-o întotdeauna "muza" lui şi pe care a distribuit-o în seria "Kill Bill", declarând că "o iubeşte" pe actriţa americană de mai mulţi ani, conform unor surse din presă.

838 afișări
Imaginea articolului Quentin Tarantino are o relaţie cu Uma Thurman

Quentin Tarantino, Uma Thurman (Imagine: Cristian Radu Nema / Mediafax Foto)

Cei doi au călătorit împreună la Festivalul de Film de la Cannes (14 - 25 mai) şi au prezentat, de asemenea, împreună premiul Palme d'Or, acordat regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, pentru filmul "The Winter Sleep", la ceremonia de închidere a festivalului, care a avut loc duminică, conform contactmusic.com.

"A fost ceva între ei în trecut, iar acum sunt din nou împreună. El (Tarantino, n.r.) a iubit-o ani de zile", a declarat o sursă pentru site-ul UsMagazine.com.

Recent, Uma Thurman, în vârstă de 43 de ani, a pus capăt pentru a doua oară logodnei cu miliardarul francez Arpad Busson, cu care are o fetiţă în vârstă de un an şi nouă luni, pe nume Luna.

Actriţa, care mai are doi copii, în urma căsătoriei cu actorul Ethan Hawke - Mia, în vârstă de 15 ani, şi Levon, în vârstă de 12 ani -, a declarat recent că se simte mai fericită ca niciodată.

"Sunt mai fericită acum decât am fost în urmă cu mulţi ani. Încerc să trăiesc o viaţă cât mai liniştită cu putinţă", a spus Uma Thurman.

Uma a mai fost căsătorită cu actorul Gary Oldman, între anii 1990 - 1992.

Actriţă-fetiş a regizorului Quentin Tarantino, Uma Thurman a avut roluri memorabile în "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar, şi în seria "Kill Bill". Printre filmele de referinţă în care a jucat se numără "Legături primejdioase", de Stephen Frears, şi "Producătorii", de Mel Brooks.

Ea a apărut, de asemenea, în cinci episoade din serialul "Smash", produs şi difuzat de postul NBC. Cel mai recent rol al său este cel al doamnei H., din filmul "Nymphomaniac", de Lars von Trier.

Câştigător al trofeului Palme d'Or de la Cannes cu filmul "Pulp Fiction" din 1994 şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor "Pulp fiction" şi "Django dezlănţuit/ Django Unchained", Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale "Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs", "Pulp Fiction", "Jackie Brown", cele două filme din seria "Kill Bill", "Maşina morţii/ Death Proof", "Ticăloşi fără glorie/ Inglourious Basterds" şi "Django dezlănţuit/ Django Unchained" au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici