Radu Mazăre a fost împăratul roman Cezar, la prima ediţie a carnavalului de la Mamaia - FOTO

Mii de turişti şi constănţeni au asistat, sâmbătă seară, la prima ediţie din acest sezon estival a carnavalului de la Mamaia, în cadrul căreia primarul Radu Mazăre a fost costumat în împăratul roman Cezar şi a defilat, în premieră, pe carul alegoric al Primăriei Constanţa.

2890 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre a fost împăratul roman Cezar, la prima ediţie a carnavalului de la Mamaia - FOTO

Radu Mazăre a fost împăratul roman Cezar, la prima ediţie a carnavalului de la Mamaia (Imagine: Cosmin Vaideanu/Mediafax Foto)

Carele alegorice au plecat, puţin după ora 21.00, din parcarea de la Telegondolă, îndreptându-se apoi către Piaţeta Perla unde au oprit câteva minute, pentru ca primarul Radu Mazăre să se urce în carul alegoric al Primăriei Constanţa, care, de altfel, a deschis parada, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Edilul, costumat în împăratul roman Cezar, a fost însoţit de Mihaela Rădulescu, aceasta interpretând rolul reginei Cleopatra.

Pe traseul carelor alegorice - din Piaţeta Perla până în Piaţeta Cazino - turiştii şi constănţenii aflaţi pe faleză s-au oprit minute bune pentru a admira parada şi a fotografia participanţii la carnaval.

În momentul în care a ajuns în Piaţeta Cazino, Radu Mazăre a urcat pe o scenă special amenajată şi le-a spus celor prezenţi că este ziua lui, după care le-a prezentat programul serii.

"Astăzi (n.r. - sâmbătă), de ziua mea, când împlinesc 46 de ani, pentru ca voi să vă bucuraţi, să vă încântaţi, veţi vedea cele mai frumoase jocuri, mâncători de foc, dansatoare din îndepărtata Persie, iar la final dovada bărbăţiei şi a curajului, a sângelui, a luptei: gladiatori", a declarat Radu Mazăre.

Discursul lui Mazăre a fost urmat de o scenetă, fiind prezentate momentele importante din viaţa împăratului Cezar - cuceririle sale şi legătura cu Cleopatra. Nu au lipsit nici luptele de gladiatori, sportivi antrenaţi în acest sens încercând să recreeze cât mai fidel întrecerile din arenele romane.

Sceneta s-a încheiat cu asasinarea lui Cezar de către un grup de senatori interpretaţi de proprietari de restaurante şi hoteluri din Mamaia, iar rolul lui Brutus a fost jucat de fiul lui Radu Mazăre, Răducu.

După acest moment, Radu Mazăre a revenit pe scenă, anunţându-şi "duşmanii" că nu a murit: "Duşmanii credeau că am murit. Păi am rezistat eu zece ani cu Băsescu şi procurorii lui şi n-o să rezist unui amărât de complot făcut de nişte amărâţi de senatori. Să continue carnavalul, muzică şi voie bună la Mamaia".

Apoi, pe scenă au urcat reprezentanţii cluburilor din Mamaia, care au prezentat numere de muzică şi dans.

La final, Radu Mazăre s-a declarat bucuros de numărul mare de persoane care au asistat la prima ediţie a carnavalului din acest sezon estival, adăugând că speră totuşi că la ediţiile următoare va fi şi mai multă lume.

"A fost foarte multă lume, ca niciodată, cred că mai multă lume decât la un meci de fotbal între echipe cunoscute. Din ce am văzut eu au fost peste 25.000 de oameni, ce am văzut pe tot traseul. Sunt convins că la viitorul carnaval va fi şi mai multă lume. Sper să putem să punem ecranele pe faleză, însă în orice caz cum am construit-o e perfectă pentru aşa ceva. În rest, soldaţii puţin cam jigăriţi, de aia au şi plecat, au obosit, nevestele după cum ai văzut, talent", a declarat Mazăre jurnaliştilor, la încheierea carnavalului, fiind înconjurat de mai multe tinere.

Spectacolul s-a încheiat puţin înainte de miezul nopţii pe acordurile imnului staţiunii Mamaia, "A lu’Mamaia", interpretat de Delia şi Speak.

Acesta este cel de-al treilea an consecutiv când în staţiunea Mamaia este organizat carnavalul carelor alegorice.

Primarul Radu Mazăre a verificat, miercuri, carele alegorice care au defilat sâmbătă la carnavalul din staţiunea Mamaia, el susţinând că acestea sunt mai spectaculoase ca anul trecut, dar avertizând cluburile că vor fi amendate şi chiar închise dacă nu-şi dau interesul.

Radu Mazăre a purtat diverse costume la ediţiile anterioare ale carnavalului, fiind, pe rând, spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor şi Suleyman Magnificul.

În această vară, Mazăre urmează să mai interpreteze alte două personaje istorice - Ştefan cel Mare şi Ramses.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici