Radu Mazăre: Vacanţa în Papua Noua Guinee m-a costat 3.000 de euro

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că excursia în Papua Noua Guinee l-a costat 3.000 de euro şi că a fost fascinat de peisaj, pe care l-a comparat pe cu cel din filmul Avatar.

964 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre: Vacanţa în Papua Noua Guinee m-a costat 3.000 de euro

Radu Mazăre: Vacanţa în Papua Noua Guinee m-a costat 3.000 de euro (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Edilul a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, câteva imagini din excursia de două săptămâni pe care a făcut-o luna trecută în Papua Noua Guinee.

El susţine că întrega excursie l-a costat aproximativ 3.000 de euro, jumătate din această sumă fiind dată pe biletele de avion.

"Avionul a fost cel mai scump, 1.500-1.600 de euro, iar pentru cele două săptămâni petrecute acolo am plătit 100 de euro pe zi, deci în total vreo 3.000 de euro", a afirmat Mazăre.

El a comparat peisajele din Papua Noua Guinee cu cele din filmul Avatar.

"Un lucru pot să vă spun cert. Este la fel de frumos ca în filmul Avatar, cred că de acolo s-au inspirat", a menţionat primarul.

Mazăre a mai spus că a stat cele două săptămâni pe un vapor şi a mâncat numai peşte, deşi pe navă aveau diverse sortimente de mâncare.

"Pe barcă aveau de toate, vită, pui, dar am preferat să mănânc peşte, aveau o mare varietate de peşte", a explicat Mazăre.

Primarul a mai vorbit şi despre scufundările făcute acolo: "Ne scufundam în exteriorul barierei de corali, pe la 30-35 metri, pentru că mai sus nu mai sunt rechini pentru că îi vânează băştinaşii. Stăteam lipiţi de recif pentru că nu atacă reciful de teamă să nu se rănească. Mi-a fost teamă, nu are cum să nu-ţi fie teamă".

Ediul a petrecut un concediu de două săptămâni, luna trecută, în Papua Noua Guinee.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici