- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Record Guinness: Cea mai mare salată taboulé din lume, pregătită în Liban
Un număr de 300 de bucătari au stabilit, duminică, un nou record Guinness pentru cea mai mare salată taboulé din lume, una dintre cele mai cunoscute specialităţi din gastronomia libaneză.
Record Guinness: Cea mai mare salată taboulé din lume, pregătită în Liban (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Sub supravegherea unui reprezentant al Guinness World Records, 250 de bucătari şi 50 de maeştri bucătari de la Şcoala publică de gastronomie din Liban au preparat o salată taboulé uriaşă, de peste 3,5 tone, pentru care au fost necesare 1.600 de kilograme de pătrunjel, 1.500 de kilograme de tomate şi 420 de kilograme de ceapă.
Sâmbătă, 250 de bucătari libanezi au stabilit un alt record Guinness, pentru cel mai mare platou cu hummus, preparând împreună peste două tone din acest piure de năut.
Organizatorii au anunţat că acesta este "un eveniment patriotic de amploare naţională", vizând să revendice caracterul libanez al hummusului, dar şi al salatei taboulé.
Cele două feluri de mâncare sunt obiectul unei dispute culturale între Israel şi Liban - doi vecini aflaţi în război -, în ceea ce priveşte originea şi naţionalitatea lor.
Hummusul este un amestec de năut, pastă de susan, ulei de măsline, suc de lămâie şi usturoi. Taboulé este o salată din bulgur (crupe de grâu), pătrunjel, ceapă, roşii tocate, ulei de măsline şi suc de lămâie.
În august, în oraşul Ehden, situat în nordul Libanului, a fost stabilit recordul pentru cel mai mare "kebbe" din lume, un fel de chiftea preparată din carne tocată, iaurt şi bulgur.
-
O româncă a pledat vinovată de furt, fraudă şi complot în Canada. Cum a furat peste 100.000 de euro de la bătrâni
Externe astăzi, 07:34
O româncă, Angela Dragoş, membră a unui grup infracţional care viza bătrâni aflaţi la cumpărături, a pledat vinovată de 45 de capete de acuzare, vineri, la Palatul de Justiţie din Montreal. citeşte tot
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot





Nu exista comentarii