- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Regizorul Tareque Masud, nominalizat la Oscar, a murit într-un accident rutier
Regizorul Tareque Masud, realizatorul primei pelicule din Bangladesh nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film străin, a murit, sâmbătă, la vârsta de 55 de ani, într-un accident rutier.
Masud se afla într-un microbuz, alături de soţia sa, Catherine, şi de mai mulţi profesionişti din media şi cinematografie, vehiculul intrând cu faţa într-un autobuz în afara capitalei Bangladeshului, Dacca, informează contactmusic.com.
Pe lângă regizor, managerul de televiziune Ashfaque Munier Mishuk şi alte trei persoane au murit sâmbătă în urma coliziunii.
Soţia regizorului, pictorul Dhali Al Mamun şi soţia acestuia, care se aflau în microbuz, au fost răniţi şi duşi la spital, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol, potrivit unui consilier al premierului din Bangladesh.
Tareque Masud a regizat o serie de filme apreciate de critici, incluzând "The Clay Bird/ Matir Moina" (2002), care a obţinut un premiu FIPRESCI la Festivalul de la Cannes şi a fost primul film din Bangladesh nominalizat la Oscar. Acţiunea filmului, al cărui scenariu a fost scris de Masud cu soţia sa, a avut la bază experienţele regizorului în timpul războiului de independenţă din 1971, pe când acesta era student.
Ministrul educaţiei din Bangladesh, Nurul Islam Nahid, a spus că incidentul este unul "foarte nefericit" pentru ţară. "Masud, prin filmele lui, a dat o nouă dimensiune războiului de eliberare. Mishuk era un jurnalist extrem de talentat. Este o pierdere naţională", a declarat acesta.
Mii de oameni s-au adunat pentru a aduce un omagiu victimelor, duminică, la Dacca.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii