Regizorul Terry Gilliam, care va avea un film proiectat la Cannes 2018, a suferit un accident cerebral

Regizorul Terry Gilliam - al cărui cel mai recent film, "The man who killed Don Quixote", programat pentru proiecţie în închiderea Festivalului de la Cannes 2018, este subiectul unui conflict judiciar - a suferit un accident cerebral minor, potrivit hollywoodreporter.com.

355 afișări
Imaginea articolului Regizorul Terry Gilliam, care va avea un film proiectat la Cannes 2018, a suferit un accident cerebral

Regizorul Terry Gilliam, care va avea un film proiectat la Cannes 2018, a avut un accident cerebral

Regizorul în vârstă de 77 de ani a suferit accidentul cerebral la sfârşitul săptămânii trecute, dar, în prezent, se simte bine şi se recuperează în locuinţa sa din Marea Britanie, potrivit publicaţiei Nice-Matin.

Lansarea în cinematografe a lungmetrajului "Don Quijote", de Terry Gilliam, al cărui proces de producţie a durat 17 ani, este blocată de un conflict judiciar, între regizorul britanic şi producătorul portughez Paul Branco.

Totuşi, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunţat în urmă cu câteva săptămâni că lungmetrajul va fi proiectat, pe 19 iunie, în închiderea evenimentului.

Producătorul Paul Branco a cumpărat drepturile de autor asupra peliculei prin compania sa Alfama Films, cu sediul în Franţa.

Curtea de apel din Paris va lua o decizie în acest caz miercuri.

Potrivit contractului, Branco trebuia să dea dovadă de transparenţă financiară, să respecte termenul pentru încheierea filmărilor - octombrie 2016 -, precum şi opţiunile artistice ale lui Gilliam. Însă, în timpul preproducţiei, cei doi au avut numeroase conflicte, iar Branco a decis la un moment dat să nu mai înceapă filmările.

Terry Gilliam a apelat atunci la compania de producţie spaniolă Tornasol, prin care a realizat filmările, între lunile martie şi iunie 2017.

Între timp, regizorul a iniţiat o acţiune în instanţă pentru a rezilia contractul de cesiune a drepturilor de autor încheiat cu Paulo Bronco, însă, în mai 2017, Tribunalul din Paris a dat câştig de cauză producătorului, respingând totodată solicitarea acestuia de a opri filmările.

Gilliam a declarat în martie, pentru presa franceză, că producătorul încearcă să câştige cât mai mulţi bani de pe urma acestui film, adăugând că acesta cere despăgubiri de 3,5 milioane de euro.

La rândul său, Branco a negat acuzaţiile lui Gilliam, spunând că regizorul refuză negocierile. Branco a mai spus că filmul, al cărui buget a fost de 17 milioane de euro, a fost turnat ilegal.

În branşă s-a vorbit despre "un blestem" care a lovit acest film - "The man who killed Don Quixote" - de 18 ani.

În 2000, Terry Gilliam a abandonat proiectul, o adaptare liberă după romanul lui Miguel de Cervantès, din mai multe motive. Ulterior a încercat de mai multe ori să reia producţia, de fiecare dată eşuând din lipsa unei finanţări.

Terry Gilliam este unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori contemporani, având întotdeauna curajul să sfideze convenţiile şi să experimenteze. Apreciat la nivel internaţional pentru lungmetraje precum "Brazil", nominalizat pentru cel mai bun scenariu adaptat la gala Oscar din 1986, "The Fisher King", câştigător al premiului Leul de Argint la Veneţia în 1991, şi "Fear and Loathing in Las Vegas", inclus în competiţie la Cannes în 1998, filmele lui sunt de obicei comedii negre existenţialiste care iau o turnură tragicomică de situaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici