Reportaj: Halloween în Bucureşti - petreceri cu bomboane, dovleci şi concerte în club

Petrecerile de Halloween au început anul acesta cu câteva zile mai devreme, sărbătoarea propriu-zisă fiind marcată, miercuri, cu mai puţine evenimente specifice, cele mai multe desfăşurate în cluburile din Bucureşti şi în marile centre comerciale.

4948 afișări
Imaginea articolului Reportaj: Halloween în Bucureşti - petreceri cu bomboane, dovleci şi concerte în club

FOCUS: Halloween în Bucureşti - petreceri cu bomboane, dovleci şi concerte în club (Imagine: Octav Ganea - MedifaxFoto)

Petrecerile de Halloween au început anul acesta mai devreme, încă din weekend, când mall-urile, cinematografele şi cluburile bucureştene au fost vizitate de cei dornici să-şi demonstreze ingeniozitatea în materie de costumaţii înfricoşătoare. Sărbătoarea propriu-zisă, Halloween, este marcată calendaristic miercuri, când o parte din cluburi şi doar câteva dintre mall-urile din Capitală mai au organizate petreceri tematice.

Astfel, miercuri, Sun Plaza se transformă în Casa Ororilor. Cele mai cunoscute personaje din filme horror vor defila pe holurile centrului comercial, iar cei mici şi cei mari deopotrivă pot asista la o demonstraţie ingenioasă de sculptură în dovleci, unde vor învăţa cum să facă cele mai înspăimântătoare decoraţiuni de Halloween.

Tot miercuri, Băneasa Shopping City îşi întâmpină clienţii cu o serie de surprize. Atât cei mici, cât şi cei mari vor putea să se fotografieze alături de personaje şi decoruri înfricoşătoare sau pot colinda magazinele unde vor fi întâmpinaţi cu bomboane şi alte dulciuri specifice.

În Liberty Mall şi în Plaza România se petrece la film, deoarece organizatorii au pregătit un maraton de producţii cinematografice cu zombie, Dracula şi toate personajele nelipsite de Halloween. Vedeta va fi celebra animaţie "Hotel Transylvania", care va putea fi vizionat 3D, dublat în limba română.

Tot de Halloween, Bucureşti Mall îşi transformă vizitatorii în personajul preferat. Invitaţi sunt eroi din seriile Cartoon Network - Ben Ten şi Scooby Doo -, ale căror superputeri sunt gata să facă faţă oricăror situaţii. Premii şi costume dintre cele mai diverse îşi dau întâlnire miercuri, începând cu ora 17.00, cu cei care sărbătoresc cu voie bună în fiecare zi. Timp de patru ore se vor desfăşura ateliere de face painting, momente magice cu dovlecei decoraţi, totul într-o atmosferă presărată cu premii şi, din partea casei, gratuit, vată de zahăr pentru toţi participanţii.

La Terra Park, sărbătoarea de Halloween începută încă de vineri va continua până pe 2 noiembrie cu ateliere de creaţie de costume şi peruci haioase, cu poveşti înfricoşătoare despre vampiri şi ateliere de origami în cadrul cărora vor putea fi confecţionate felicitări.

Însă, ca în fiecare an, cele mai ofertante din punct de vedere al petrecerilor cu tematică de Halloween sunt cluburile. La Coyote Cafe este Halloween Karaoke şi DJ Party, în Centrul Vechi, la Tephra se organizează Halloween Scarry Make-Up Party, cu dovleci scobiţi şi machiaje inedite, iar în True Club, Alina Toma şi True Band vor întreţine atmosfera şi vor premia cele mai reuşite costumaţii. La aceste petreceri intrarea este liberă.

La Hard Rock Cafe din Bucureşti vor răsuna în seara de Halloween hituri precum "Unchain My Heart" - Joe Cocker, "Blue Suede Shoes" - Elvis Presley, "YMCA" - The Village People şi "Let Me Entertain You" - Robbie Williams, în interpretarea unor voci recent consacrate - Alin Văduva şi Cristina Vasiu (finalista de la "Vocea României"). Preţul unui bilet este de 25 de lei.

La Ageless Club se merge pe urma originii sărbătorii de Halloween, astfel că, miercuri, de dragul tradiţiei, toţi cei care calcă pragul clubului trebuie să fie dornici să-şi exprime "adoraţia pentru demoni" purtând o mască, aducând dovleci sculptaţi sau orice fel de costum sau obiect în ton cu evenimentul. Atmosfera va fi întreţinută de acorduri ale unor trupe şi artişti celebri precum Black Sabbath, King Daimond, Bauhaus, Wednesday 13 şi The Cure. Intrarea va fi plătită în bomboane.

Pentru cei care nu au reuşit să petreacă miercuri, Shakespeare Bar prelungeşte sărbătoarea până la finalul săptămânii. Astfel, de la ora 22.00, barul devine un loc de groază şi organizează din nou un weekend horror.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală şi nu numai. Halloween se sărbătoreşte în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie. Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor cu felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor sau ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colidă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri pentru creativitate. Cele mai populare dulciuri pregătite pentru această sărbătoare sunt merele glazurate.

Material realizat de Alina Dan, alina.dan@mediafax.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici