Reuniune emoţionantă dintre un soldat ucrainean şi căţeluşul său VIDEO

Revedere emoţionantă, atât pentru stăpân, un soldat ce apără ţara de invadatorii ruşi, cât şi pentru cel mai bun prieten al său, un bichon de trei kilograme.

1099 afișări
Imaginea articolului Reuniune emoţionantă dintre un soldat ucrainean şi căţeluşul său VIDEO

Captură video

Un soldat ucrainean a făcut o vizită scurtă familiei sale. Câinele, un bichon pitic, a fost, pe departe, cel mai emoţionat membru al familiei.
 
S-a lipit cu capul de pieptul stăpânului, l-a pupat şi a plâns de fericire, tremurând tot timpul, de drag şi de dor. 
 
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, numeroase animale de companie (câini, pisici, papagali, hamsteri, peştişori) au fost lăsate în urmă, multe fiind ucise în bombardamente. Altele, mai norocoase, au fost luate de stăpânii lor la plecarea din ţară, şi astfel, salvate.
 
În prima lună de război, unii soldaţi ruşi „se lăudau”, în mod barbar, că au mâncat câinii ucrainenilor, în lipsă de alimente. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici