Revelion sărbătorit în peştera ”Gheţarul Scărişoara” de către un grup de speologi şi familiile lor | GALERIE FOTO

Un grup de speologi şi familiile lor au sărbătorit Revelionul în peştera ”Gheţarul Scărişoara” din judeţul alba, fără ”elemente care ţin de un chef”, ci doar prin îmbrăţişări, ”ciocnirea unui pahar de şampanie” şi cu speranţa că noul an va aduce noi descoperiri subterane.

1184 afișări
Imaginea articolului Revelion sărbătorit în peştera ”Gheţarul Scărişoara” de către un grup de speologi şi familiile lor | GALERIE FOTO

Revelion sărbătorit în peştera ”Gheţarul Scărişoara” de către un grup de speologi şi familiile lor

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de preşedintele A.S. SFINX Gârda, dr. Christian Ciubotărescu, trecerea în noul an a fost sărbătorită în peştera Scărişoara din Munţii Apuseni de către speologi din mai multe judeţe.

”Sărbătorirea trecerii în anul 2018 a fost organizata de un grup de speologi la intarea în <Sala Biserica>, în partea turistică a peşterii Gheţarul Scăriţoara, din comuna Gârda de Sus, judeţul Alba. Aici la trecerea dintre ani a avut loc întâmpinarea noului an printr-o festivitate morală si sacră, fară elemente care ţin de un <chef>, prin ciocnirea unui pahar cu şampanie şi îmbraţişări. Speologi din Craiova, Timişoara, Arad, Bucureşti, Turnu Severin şi Gârda, alături de familii au sărbătorit trecerea în noul an în această cavitate cu speranţa ca noul an să aduca noi descoperiri de noi goluri subterane care să fie explorate şi cercetate. Acest mod inedit de sărbătorire a revelionului ne-a fost insuflat de regretatul speolog profesor dr. Iosif Viehmann de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, cercetător la Institutul de Speologie Emil Racoviţă Cluj (primul institut de speologie din lume, fondat în 1920 de Emil Racoviţă – părintele biospeologiei ), care în urmă cu doi ani a trecut la <cele veşnice>. Acesta împreună cu alţi cercetători ai Institutului de Speologie Emil Racoviţă şi apoi cu studenţii domniei sale a iniţiat această tradiţie de întâmpinare a noilor ani în peşteri în urmă cu peste 35 de ani”, a declarat dr. Christian Ciubotărescu.

TITLURILE ZILEI

Cercetătorii de la Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” (I.S.E.R.) departamentul Cluj, - primul Institut de Speologie din lume, fondat de savantul român Emil Racoviţă în 1920 - continuă studierea acestei peşteri.

”Se fac studii ce vizează reconstituirea schimbărilor climatice din ultimii 5.000 de ani, este cel mai vechi bloc de gheaţă subterană din lume, (schimbări de temperatură, precipitaţii şi de vegetaţie), pe baza depozitului de gheaţă din peştera Gheţarul Scărişoara”, a spus dr. Aurel Perşoiu, cercetător la I.S.E.R., potrivit sursei citate.

Potrivit prof. dr. Bogdan Onac, directorul departamentului Cluj al I.S.E.R., blocul de gheaţă din peştera Gheţarul Scăroşoara ar putea depăşi volumul blocului de gheţă din peştera Dobsinska din Slovacia, care este considerat în prezent cel mai mare bloc de gheţă subterană din lume.

Gheţarul Scărişoara este cel mai important obiectiv turistic natural al judeţului Alba, aici fiind prima peşteră declarată Monument al Naturii în România în 1938.

Peştera are trei intrări şi se află la o altitudine de 1165 de metri faţă de nivelul mării. Ea are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici