- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Robbie Williams, premiat pentru întreaga carieră la BRIT Awards 2010
Cântăreţul Robbie Williams va primi un premiu pentru întreaga carieră la cea de-a 30-a gală BRIT Awards ce va avea loc la Londra, în februarie 2010, au anunţat, joi, organizatorii.
În vârstă de 35 de ani şi fost membru al trupei Take That, Robbie Williams a câştigat deja 11 BRIT Awards în calitate de artist solo şi alte patru împreună cu foştii săi colegi de trupă. El a susţinut recent un recital la Londra, după o pauză de trei ani, în cadrul unui concert difuzat de BBC, simultan, în 250 de cinematografe din lume.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Noul său single, "Bodies", a fost lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piaţă şi albumul din care face parte, "Reality Killed The Video Star", produs de Virgin Records, o subdivizie a trustului EMI.
Robbie Williams va închide a 30-a ediţie a galei BRIT Awards ce va avea loc pe 16 februarie la Londra.
Precedentul album al solistului britanic a fost "Rudebox", lansat în 2006 şi primit cu rezerve de criticii de specialitate. Acesta a fost, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie şi cu mai puţin de un milion de copii vândute în Statele Unite.
Cântăreţul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică unde a încercat să-şi trateze dependenţa de medicamente.
Robbie Williams, în vârstă de 35 de ani, este pasionat de viaţa extraterestră şi susţine că a văzut trei OZN-uri până în prezent.
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot





Nu exista comentarii