- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Robbie Williams revine pe scenă fără trupa Take That
Cântăreţul britanic Robbie Williams a decis să nu se alăture foştilor lui colegi din trupa Take That, el urmând să revină pe scena muzicală cu o serie de concerte pe care le va susţine solo la O2 Arena din Londra, în 2010, informează femalefirst.co.uk.
O sursă a declarat pentru cotidianul britanic News of the World: "El (Robbie Williams, n.r.) vrea să îi depăşească pe Michael Jackson şi pe cei de la Take That prin acest turneu de revenire. Va fi ceva de proporţii uriaşe. Vrea ca prin aceste concerte să revină pe poziţia de «Rege al muzicii pop»".
Potrivit aceleiaşi surse, Robbie Williams "abia aşteaptă să cânte din nou live în faţa publicului" şi a petrecut ultimii doi ani "lucrând la noul său album", sperând să recâştige simpatia fanilor.
După criticile amestecate care au acompaniat lansarea albumului său din 2006 "Rudebox", cântăreţul britanic a lucrat în ritm susţinut în ultimii doi ani pentru a compune un alt material discografic.
Pentru viitorul album, el a colaborat cu muzicianul Guy Chambers şi cu producătorul muzical Mark Ronson. Noul material va fi lansat înainte de concertele pe care le va susţine la Londra în 2010.
La începutul acestui an, presa internaţională vehicula ideea unei reuniri a lui Robbie Williams cu foştii lui colegi din trupa Take That - Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald -, după revenirea cu succes a acestei trupe pe scena muzicală.
Pe de altă parte, Gary - ale cărui conflicte cu Robbie au constituit unul dintre motivele principale pentru care acesta a părăsit formaţia în 1995 - a negat faptul că Robbie ar urma să se alăture curând formaţiei Take That. Totuşi, Barlow a admis că i-ar plăcea să lucreze din nou cu Robbie Williams.
Trupa Take That a avut o revenire spectaculoasă pe scena muzicală în 2006, odată cu lansarea piesei "Patience", care a ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale din Marea Britanie. Cel mai recent material discografic al ei, "The Circus", a vândut peste 500.000 de copii în primele două săptămâni de la lansare, iar biletele pentru concertele din turneul lor de promovare s-au epuizat de fiecare dată în doar câteva minute.
-
Premieră în Franţa: Cetăţenii din străinătate vor putea vota prin Internet
Externe astăzi, 18:38
Guvernul francez va experimenta pentru prima dată votul prin intermediul Internetului, oferind astfel posibilitatea de a vota unui milion de francezi din străinătate, a anunţat vineri secretarul de stat al francezilor din străinătate, Edouard Courtial. citeşte tot
-
În plin cod galben de iarnă grea, Boagiu şi Igaş normau intervenţiile pentru deszăpezire pentru 2013
Social astăzi, 18:14
Miniştrii Anca Boagiu şi Traian Igaş au emis, în 2 februarie, în plină avertizare cod galben şi într-o perioadă în care pe cele două autostrăzi şi pe alte patru drumuri naţionale se circula greu, un ordin care prevedea măsurile de luat pentru evitarea înzăpezirii şi deszăpezirea drumurilor. citeşte tot





Nu exista comentarii