România, pe primele locuri în topul celor mai petrecăreţe ţări în noaptea de Revelion

România se află pe primele locuri într-un top al celor mai petrecăreţe ţări în seara de Revelion, întrucât românii, alături de locuitorii din Rusia şi Ucraina, merg la culcare cel mai târziu în noaptea dintre ani, informează mirror.co.uk.

2309 afișări
Imaginea articolului România, pe primele locuri în topul celor mai petrecăreţe ţări în noaptea de Revelion

România, pe primele locuri în topul celor mai petrecăreţe ţări în noaptea de Revelion (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

În unele oraşe, petrecerea de Revelion ţine până în zori, în timp ce în altele se termină înainte de miezul nopţii.

În urma unui studiu realizat de compania Jawbone - care vinde brăţări ce monitorizează activitatea unei persoane, reuşind astfel să facă o medie a orei la care merg la culcare locuitorii din diferite ţări ale lumii - s-a ajuns la concluzia că ruşii sunt cei mai rezistenţi în noaptea dintre ani, cu oraşe ca Moscova şi Sankt Petersburg în topul clasamentului. Ora la care merg la culcare locuitorii din Moscova este 3.43, în timp ce oamenii din Sankt Petersburg au tendinţa de a sta treji până la 3.35.

Aşadar, Rusia, Ucraina şi România sunt ţările în care oamenii merg la culcare cel mai târziu în noaptea de Revelion.

Românii petrec în medie în noaptea de Revelion până la ora 3.55. Astfel, la miezul nopţii, 96,8% din populaţia României se află în toiul petrecerii pentru a marca noul an, potrivit cifrelor publicate pe blogul Jawbone.

Pe de altă parte, ruşii petrec în noaptea dintre ani până la ora 3.36, iar locuitorii Ucrainei se distrează de Revelion, în medie, până la ora 3.26.

De asemenea, ora medie la care merg la culcare locuitorii din Kiev (Ucraina), Buenos Aires (Argentina) şi Madrid (Spania) este 3.00. Următoarele poziţii în top sunt ocupate de Santiago, Barcelona, Varşovia, Mexico City şi Paris.

Locuitorii oraşelor din Marea Britanie nu sunt foarte petrecăreţi, ora medie la care merg la culcare fiind 1.38, această ţară situându-se pe locul 39 în top. În schimb, irlandezii petrec mai mult, aceştia mergând la culcare abia după ora 1.59.

Americanii şi austalienii nu petrec foarte mult în noaptea de Revelion. Astfel, americanii merg la culcare în jurul orei 12.55, 30% din populaţie dormind înainte de miezul nopţii, în timp ce australienii se culcă în jurul orei 12.53.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici