FOTO Salvamarul – erou al Italiei este un român. Alin Stoian a fost distins cu cea mai importantă medalie a Romei

  • Salvamarul român Alin Stoian a fost felicitat în cadrul unei ceremonii pe plaja unde s-a remarcat prin curaj
  • În urmă cu două săptămâni, el a salvat de la înec un copil care nu se afla în zona lui de control
  • Primarul Romei i-a înmânat „medalia Memoriei” a Naşterii Romei cu care au fost distinse numeroase personalităţi de-a lungul anilor
1938 afișări
Imaginea articolului FOTO Salvamarul – erou al Italiei este un român. Alin Stoian a fost distins cu cea mai importantă medalie a Romei

Alin Stoian (dreapta), alături de copilul salvat şi primarul Romei (stânga)

În seara în care Alin Stoian a fugit spre o plajă alăturată ca să salveze un copil de 12 ani nu se gândea că gestul lui va ajunge la urechile primarului Romei.

Miercuri, edilul Cetăţii Eterne, Virginia Raggi, a vrut să-l cunoască pe salvamarul român şi să-i înmâneze medalia Natale di Roma.

Preţiosul obiect care reprezintă schiţa Campidoliului este acordat în fiecare an personalităţilor urbei. Alin Stoian este primul român care a fost distins cu acest premiu.

Ceremonia s-a desfăşurat pe plaja Ostiei, acolo unde românul lucrează de 16 ani ca salvamar. 

„Comunitatea de români are multe exemple pozitive şi e drept ca de fiecare dată să îi evidenţiem pe cei care se remarcă. În cazul de faţă, implicarea a fost fundamentală, mai ales pentru băiatul salvat, şi n-o să încetăm să-i mulţumim”, a spus Virginia Raggi, primarul Romei. 

Românul a declarat că nu se aştepta să aibă parte de această recunoaştere. „Nu mă gândeam că o să primesc vreo medalie. Ce ştiu este că munca mi-o fac cu profesionalism”, a mărturisit acesta. 

Copilul salvat şi mama acestuia au ţinut să fie alături de Alin şi să-şi exprime public gratitudinea. 

„Cu Alin suntem ca o familie acum. O să fie prezent la toate petrecerile noastre. Eu sunt bine, problema e că nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce s-a întâmplat. Mai bine pentru că a fost o zi foarte urâtă”, a declarat la rândul său Gerardo, băiatul salvat de român. 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici