- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Spectacole de tango argentinian la Mamaia (Video)
Seria spectacolelor de tango argentinian care vor avea loc la sfârşitul fiecărei săptămâni până la sfârşitul sezonului estival, pe scena piaţetei din zona Cazino Mamaia, a fost deschisă, joi seară, turiştii având posibilitatea să ia lecţii de tango.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă desfăşurată în staţiunea Mamaia, că în fiecare săptămână, de vineri până duminică inclusiv, turiştii şi constănţeni vor putea urmări un spectacol de tango argentinian susţinut de două dansatoare şi doi dansatori, de o cântăreaţă şi de un dirijor, toţi din Argentina.
"Dacă acum trei ani am adus o trupă de samba din Brazilia, şi ştiu că atunci a reprezentat un punct de mare atractivitate, de data aceasta turiştii vor putea vedea şi vor putea învăţa să danseze celebrul tango argentinian. Este un eveniment deosebit, este unic, am văzut aşa ceva în Buenos Aires şi vă pot spune că a fost unul din cele mai frumoase spectacole din viaţa mea”, a afirmat Radu Mazăre.
Fiecare spectacol va dura aproximativ o oră şi jumătate, muzica urmând să fie asigurată de orchestra din Constanţa, dirijată de argentinianul Jose Maria Ulla.
Dirijorul a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că este pentru a doua oară când se află în Constanţa, prima oară fiind în 1998, atunci când a dirijat Filarmonica Marea Neagră, la invitaţia dirijorului Radui Ciorei. Jose Maria Ulla este director al Orchestrei Simfonice din Mar del Plata şi a studiat la Berna şi Viena.
Primarul municipiului Constanţa a mai spus că solista Melina Liberati are 20 de ani şi a fost declarată de trei ori consecutiv cea mai bună cântăreaţă de tango din Mar del Plata. Ea se află pentru prima oară în România, la fel ca dansatorii Anastasia Castro, Nicolas Di Rago, Nancy Lopez şi Fernando Di Rago.
Radu Mazăre a precizat că municipalitatea a alocat pentru acest eveniment suma de 100.000 de euro.
-
Lagarde, grecilor: A venit timpul să plătiţi, nu vă aşteptaţi la compasiune
Economic astăzi, 15:57
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a sporit presiunile asupra Greciei, afirmând că are mai multă compasiune pentru copiii din Africa sub-sahariană privaţi de şcoli decente, decât pentru mulţi dintre greci, care ar trebui să înceapă să-şi plătească taxele, relatează The Guardian. citeşte tot
-
Hidrologii au ridicat codul portocaliu de inundaţii de pe Jiu
Codul portocaliu de inundaţii instituit pentru râul Jiu şi afluenţii acestuia din sectorul Filiaşi-Podari a fost ridicat, duminică după-amiază, de hidrologi, care au decis totuşi să menţină avertizarea cod galben pentru respectiva zonă. citeşte tot





Seria spectacolelor de tango argentinian care vor avea loc la sfârşitul fiecărei săptămâni până la sfârşitul sezonului estival, pe scena piaţetei din zona Cazino Mamaia, a fost deschisă, joi seară, turiştii având posibilitatea să ia lecţii de tango.