Super Bowl 2016: Beyonce, apariţie lăudată şi, în acelaşi timp, criticată - VIDEO

Cântăreaţa americană Beyonce a avut o apariţie strălucitoare la gala Super Bowl 2016, eclipsând formaţia britanică Coldplay, însă prestaţia artistei a fost şi criticată, potrivit relatărilor din presa internaţională.

3662 afișări
Imaginea articolului Super Bowl 2016: Beyonce, apariţie lăudată şi, în acelaşi timp, criticată - VIDEO

Super Bowl 2016: Beyonce, apariţie lăudată şi, în acelaşi timp, criticată - VIDEO

Membrii trupei Coldplay au fost ovaţionaţi de-a lungul celor 13 minute de spectacol susţinute în pauza finalei campionatului de fotbal american, care s-a desfăşurat pe Levi's Stadium, din oraşul Santa Clara din California. În timpul reprezentaţiei, Coldplay a cântat o selecţie din hiturile formaţiei, membrilor trupei britanice alăturându-li-se, pe scena galei Super Bowl 2016, Bruno Mars şi Beyonce, potrivit bbc.co.uk.

Cântăreaţa americană a făcut un adevărat spectacol cu noua sa melodie "Formation", cântată în pauza meciului, în timp ce Bruno Mars şi Mark Ronson au interpretat "Uptown Funk".

Totodată, unii dintre participanţii la spectacol au glumit, spunând că, aşa cum Iisus a păşit pe apă, Beyonce a evitat o căzătură, stabilizându-se după ce era să se prăbuşească din cauza tocurilor prea înalte pe care le purta.

Pe de altă parte, mulţi dintre cei care au privit spectacolul au comentat cum Beyonce a folosit show-ul pentru a face o demonstraţie referitoare la drepturile persoanelor de culoare. Astfel, dansatoarele sale au fost costumate precum membrii grupării politice radicale "The Black Panthers" şi au format un X în timpul spectacolului, privit ca o trimitere la activistul Malcolm X.

Pe de altă parte, au existat şi critici cu privire la show-ul artistei din timpul cântecului "Formation", din cauza faptului că videoclipul acestei melodii ar conţine un mesaj dur cu trimiteri la poliţie, potrivit businessinsider.com.

O serie de imagini ale videoclipului respectiv sugerează mesaje de coştientizare a recentelor atacuri violente asupra bărbaţilor de culoare. Din această cauză, mai multe persoane au cerut boicotarea numărului artistic al lui Beyonce de la Super Bowl.

Pe de altă parte, Beyonce s-a folosit de prilejul spectacolului anual de la Super Bowl pentru a anunţa un nou turneu mondial. Deocamdată au fost stabilite date doar pentru spectacolele din SUA.

La gala Super Bowl 2016 a cântat şi artista americană Lady Gaga, care a interpretat imnul naţional al Statelor Unite, înainte de meciul dintre echipele Denver Broncos şi Carolina Panthers.

În 2015, cântăreaţa Katy Perry a atras 118,5 milioane de telespectatori nord-americani în faţa micilor ecrane, iar show-ul ei a fost cel mai urmărit din istoria galei Super Bowl.

aiaiaiaia

Show-ul din pauza finalei Ligii naţionale de fotbal american (NFL) marchează adeseori un record de audienţă pentru televiziunea americană, iar reclamele difuzate în timpul galei Super Bowl costă până la 4,5 milioane de dolari pentru 30 de secunde de difuzare.

Miza este una uriaşă şi pentru artiştii invitaţi, iar show-ul de la gala Super Bowl a fost asigurat în trecut de nume mari din industria muzicală, precum Michael Jackson, Sting, Paul McCartney, The Rolling Stones, Bruce Springsteen, The Who, Madonna şi Beyonce.

Pentru artiştii invitaţi să susţină un show la gala Super Bowl, acest spectacol se traduce printr-o creştere spectaculoasă a vânzărilor de discuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici