Surprinzătoarele recorduri ale României: Cea mai mică bancnotă din lume, cea mai sângeroasă criminală. Cu ce mai intră ţara noastră în Guinness Book?

Judecătoarea Guinness Syeda Subasi - Gemici, aflată la Bucureşti pentru a valida un nou record - o scrisoare de dragoste, compusă de Dragobete în Centrul istoric -, a acordat un interviu agenţiei MEDIAFAX, prilej de a aminti cele mai importante, dar şi inedite recorduri ale României.

6563 afișări
Imaginea articolului Surprinzătoarele recorduri ale României: Cea mai mică bancnotă din lume, cea mai sângeroasă criminală. Cu ce mai intră ţara noastră în Guinness Book?

Vizita unei judecătoare Guinness la Bucureşti şi recorduri surprinzătoare ale României (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Prima notă de zece la gimnastică - Nadia Comăneci, cea mai sângeroasă criminală - Elizabeth Bathory, dar şi recorduri legate de lumea modernă, precum cea mai mică bancnotă şi persoana care a primit cele mai multe scrisori din lume, au pus numele României în Cartea Recordurilor Guinness.

Recent, de Dragobete, România a realizat un nou record - scrisoarea de dragoste cu cei mai mulţi semnatari - validat de judecătoarea Syeda Subasi - Gemici.

Vineri, Syeda Subasi - Gemici stă într-un cort mic, pe Lipscani, în centrul istoric al Bucureştiului. În jurul ei se învârt domnişoare îmbrăcate în rochii cu garofiţe integrate în stofă, cu pălării imense, un domn în parpalac pe picioroange, un aviator cu aripi de fluture căruia îi lipseşte avionul cu elice, curioşi de toate felurile şi oameni care îşi scriu mesajele de iubire pe un panou. Femeia, care este judecător Guinness World Records, are în vizor fix panoul care stârneşte amuzamentul şi romantismul din trecători. "Transmite-le că, dacă nu îşi scriu numele, îi descalific", spune aceasta celor două ajutoare ale sale.

Chiar şi în timpul interviului acordat MEDIAFAX, Syeda Subasi - Gemici insistă să fie cu ochii pe oamenii care se distrează şi îşi cere scuze că stă în dreptul celor care vor să îşi facă fotografii băgându-şi capetele în decupajele celui mai celebru cuplu românesc: Ion şi Măria. Ion este mai scund decât Măria şi are cizme de gumă, numai bune pentru zăpada care a căpătat consistenţa zahărului muiat în apă, şi Măria poartă broboadă verde, cum numai bine îi stă unui cap al familiei.

Syeda se afla în România din partea Guinness World Records ca să valideze recordul pentru scrisoarea de dragoste cu cei mai mulţi semnatari, fix de Dragobete (24 februarie). Pentru ea, foile înşirate pe panou, cu apelativele "pisi" sau "peştişor", sunt pur şi simplu nişte "entry-uri" în lista pe care trebuie să o valideze.

Femeia este originară din Turcia şi de patru ani aleargă prin lume pentru a valida recorduri Guinness. În total, a validat peste 500 de recorduri, având în vedere că vorbeşte trei limbi străine: turcă, germană şi engleză.

Recordul mondial de care îşi aduce aminte cel mai bine este cel de scuba diving. Un antrenor de scafandri a încercat să bată recordul de stat sub apă, anul trecut. Cem Karabay, din Istanbul, a stat, la sfârşitul lui octombrie anul trecut, 192 de ore, 19 minute şi 19 secunde, neîntrerupt sub apă şi în perioada aceasta a încercat să ducă o existenţă normală - a făcut exerciţii, a mâncat şi a jucat table.

Recordul preferat al lui Subasi - Gemici, care este menţionat pe verso-ul cărţii ei de vizită, datează din 18 martie 2011: cea mai gălăgioasă mulţime adunată pe un stadion. Atunci, Clubul sportiv Galatasaray a stabilit un record de 131,76 de decibeli, la Arena Sportivă Turk Telekom din Istanbul.

Pentru a fi judecător Guinness, este nevoie de o jumătate de an de pregătire, inclusiv în ceea ce priveşte abilităţile de a comunica cu media. Seyda Subasi - Gemici spune cifrele de parcă ar fi codul PIN de la cardul de credit personal. Probabil ştie câte fire de păr are pe cap. A fost antrenată de cei mai buni oameni din branşă, inclusiv antrenori de vedete, pentru a performa fără cusur pe scenă şi a lua cele mai bune decizii în condiţii de stres. Pentru că vorbeşte limbile turcă, engleză şi germană, Seyda Subasi - Gemici este mereu pe drumuri.

Astfel, după România, aceasta avea în program o vizită în Germania, pentru a valida recordul pentru spectacolul cu cei mai mulţi magicieni, apoi Manilla, unde avea loc încercarea de plantare a celor mai multe mangrove din lume. şi apoi Coreea de Sud, unde era plănuită cea mai mare reuniune de bucătari. Dar bucătarii care contează nu sunt doar cei care au bonetă ciudată şi şorţ, ci trebuie să aibă şi atestatul gata să fie văzut de Seya Subasi - Gemici.

Pe site-ul oficial Guinness World Records, România figurează cu 25 de motive de mândrie că se află în Cartea Recordurilor. De la mit la sport şi inedit la evenimente corporate - toate cele 25 de motive sunt dintre cele mai uimitoare.

Una dintre prezenţele în Guinness World Records din partea României este, pe site-ul oficial al instituţiei, Elisabeth Bathory - cea mai prolifică ucigaşă din Occident. Subiect de roman şi film, aceasta ar fi practicat vampirismul şi, în secolul al XV-lea, ar fi ucis nu mai puţin de 600 de fete virgine, pentru a le bea sângele sau pentru a se scălda în el - un secret al tinereţii veşnice.

România se află în Cartea Recordurilor şi pentru primul 10 plin din istoria gimnasticii. Atunci, nota 10 a fost prezentată ca "1.00", căci tehnica momentului nu putea înregistra performanţa Nadiei Comăneci. Nota "10 perfect" a fost obţinută de Nadia Comăneci la paralele, la Olimpiada de la Montreal, pe 18 iulie 1976.

Alt record mondial deţinut de România la categoria "sport" este cel care aparţine acrobatei Corina Colonelu Moşoianu - un triplu şurub la bară mobilă, pe 17 aprilie 1984, la Madison Square Garden din New York.

De asemenea, atleta Claudia Ştef a stabilit un nou record mondial la proba de 3.000 de metri marş în sală, pe 30 ianuarie, iar Doina Melinte a bătut recordul de viteză la proba de o milă, în sală.

Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că România are cea mai mică bancnotă din lume, care a fost pusă în circulaţie în timpul Primului Război Mondial. Bancnota de 10 bani, pusă în circulaţie de Ministerul de Finanţe din România în 1917, măsura 27,5 x 38 milimetri.

Recordurile legate de scrisori nu sunt străine României. Gabriel Antoniu Lavrincic a stabilit recordul pentru cele mai multe scrisori primite în timpul vieţii - 22.018. Deţinătorul recordului a corespondat cu copii din Uniunea Sovietică şi a strâns, între 1987 şi 1991, un număr record de scrisori, care au fost păstrate în plicurile originalele, cu tot cu timbre şi ştampile.

În România au existat şi aşa-zisele recorduri "corporate", legate de lansarea sau relansarea unui brand. Astfel, cel mai mare lanţ de prezervative din lume a fost atribuit PSI Romania, cu o lungime de 3.269,46 de metri, realizat pe Bulevardul Unirii din Capitală, pe 28 octombrie 2007.

De asemenea, Bucureştiul este locul unde au fost cei mai mulţi Moş Crăciuni care au distribuit daruri simultan - 3.939 de participanţi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 decembrie 2008.

Kaufland România a creat şi a construit cea mai mare pungă din hârtie reciclată, de 4,18 metri/ 6,62 metri/ 1,79 metri, pe 18 mai 2009.

Cea mai mare vânătoare de comori a fost înregistrată de Kinder Surprise, cu 250 de participanţi, pe 4 septembrie 2010, iar cel mai mare document legal a fost realizat de ING Asigurări România şi semnat în Varna (Bulgaria), pe 15 martie 2008. Acesta a avut o mărime de 9 metri x 6 metri.

Ziua Unirii (24 ianuarie) a fost sărbătorită în Slatina, în 2006, cu cea mai mare horă din lume, cu 13.828 de participanţi.

Şi Baia Mare a intrat în Cartea Recordurilor, cu cel mai mare gulaş, de 7.200 de litri, preparat pe 29 septembrie 2007, în timpul Festivalului Castanelor.

Piteştiul este şi el în Cartea Recordurilor, cu cel mai mare adăpost pentru câinii comunitari, "Ute Langenkamp: Iubiţi Maidanezii", care din 2001 este cel mai mare stabiliment de gen şi poate adăposti până la 3.000 de căţei, pe o suprafaţă de 45.543 de metri pătraţi.

Guinness World Records are o istorie de 55 de ani, timp în care a înregistrat recorduri inimaginabile, de la cel mai mic la cel mai mare om din lume, la încercarea de a stabili cea mai prietenoasă zi din an (17 martie 2012 - Sfântul Patrick, Ziua Irlandei).

Totul a început la o vânătoare, în 1951, când Sir Hugh Beaver - pe atunci şef al berăriei Guinness - a pus o întrebare simplă: "Care este cea mai rapidă pasăre de vânat din Europa?" Nimeni nu a putut răspunde şi el nu era singurul care îşi punea asemenea întrebări. Cu ajutorul gemenilor Norris şi Ross McWhirter, care erau pasionaţi de aflarea răspunsurilor la cele mai ciudate întrebări, Sir Hugh Beaver a pus bazele a ceea ce urma să fie Cartea Recordurilor Guinness.

(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici