Ţara europeană care se retrage de la Eurovision pentru că e „prea gay”

Ungaria nu are de gând să participle la Eurovision-ul de anul viitor, iar printre motivele speculate ar fi că această competiţie ar fi „prea gay” pentru gustul unei ţări cu un govern de dreapta şi cu moguli de presă cu gusturi foarte specific.

3431 afișări
Imaginea articolului Ţara europeană care se retrage de la Eurovision pentru că e „prea gay”

Ungaria nu participă la Eurovision-ul de anull viitor. Competiţia e „prea gay” pentru gustul guvernului Orban

The Guardian scrie că motive oficiale nu au fost emise, dar decizia vine în contextul unei retorici homofobe  şi anti-migraţie, susţinute aprig de Viktor Orban. Politica sa, „familia mai întâi”, a fost destinată să susţină familia tradiţională şi, nu în ultimul rând, să impulsioneze rata natalităţii.

Într-un context mai larg, în Parlamentul Ungar, un alocutor ar fi spus că adopţiile în cuplurile de acelaşi sex sunt, de fapt, pedofilie mascată, iar o televiziune pro-guvernamentală s-a referit la Eurovision ca la „o flotilă homosexuală”, continuând că non-participarea la o astfel de competiţie ar fi o dovadă de „sănătate mintală” a naţiei.

O sursă din interiorul reţelei media MTVA a declarat pentru The Guardian că, în pofida faptului că nu a fost dat niciun motiv oficial, angajaţii reţelei suspicionează că doar cultura LGBTQ+ a fost în spatele acestei decizii.

„Nu am fost surprins. Vine din cultura organizaţională a MTVA”, a spus această sursă, care a adăugat că susţinerea drepturilor LGBT  a fost descurajată, cu excepţia Budapest Pride, care trebuia acoperită ca subiect de presă.

Media ungare sunt foarte strâns legate de viziunea guvernului Orban şi au fost un instrument puternic de răspândire a mesajului anti-gay.

Nu e de mirare că Eurovision e considerat în ţara vecină drept o competiţie „prea gay”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici