Ţigara are o alternativă mai puţin nocivă pentru fumători. Opinia vicepreşedintelui Asociaţiei Europene de Cardiologie

  • Renunţarea la fumat este singura şi cea mai bună cale de a reduce riscurile la care sunt expuşi fumătorii, activi sau pasivi, spun specialiştii
  • Dar până la atingerea acestui ţel e o cale lungă şi anevoioasă pentru cei care chiar nu pot renunţa la acest obicei.
  • Fumătorii asociază „lăsatul de fumat” cu un stres psihologic major.
  • În caz de dependenţă, prof. Petar M. Seferović, doctor în medicină, confirmă că încălzirea tutunului şi nu arderea lui reduce efectele nocive cu până la 90%.
4139 afișări
Imaginea articolului Ţigara are o alternativă mai puţin nocivă pentru fumători. Opinia vicepreşedintelui Asociaţiei Europene de Cardiologie

Ţigara are o alternativă mai puţin nocivă pentru fumători. Opinia vicepreşedintelui Asociaţiei Europene de Cardiologie

Se preconizează că în 2025 vor fi peste un miliard de fumători în toată lumea.

În ciuda campaniilor OMS de atenţioare că fumatul provoacă multe afecţiuni grave şi chiar letale, marea majoritate a fumătorilor adulţi continuă să fumeze. Iar acest obicei provoacă aproximativ 6 milioane de decese anual la nivel mondial.

De aceea, oamenii de ştiinţă şi alte categorii de experţi au căutat în ultimele decenii soluţii alternative pentru fumat, care să fie chiar şi un pic mai puţin nocive pentru sănătatea celor care nu pot renunţa la tutun, dar şi a anturajului lor, adică a acelor persoane care sunt expuse involuntar la fumul de ţigară ca urmare a aşa-zisului „fumat pasiv”.

Prof. Petar M. Seferović, doctor în medicină şi vicepreşedinte al Asociaţiei Europene de Cardiologie, a afirmat că încălzirea tutunului, în loc de arderea acestuia, reduce efectele nocive cu până la 90%.

Iată cum explică profesorul Seferović rezultatele noilor cercetări: „Ca urmare a cooperării cu Philip Morris şi cunoscând rezultatele studiilor anterioare, am constatat că efectele nocive ale fumatului pot fi reduse, cu condiţia ca ţigările să fie înlocuite cu alternative, dispozitive de eliberare a nicotinei, care doar încălzesc tutunul, nu îl ard. Astfel, efectele nocive ale tutunului sunt reduse într-o măsură semnificativă, fumătorul are senzaţia senzorială dorită, iar ritualul fumatului se păstrează.”

Apoi detaliază: „Tutunul începe să ardă la o temperatură de aproximativ 400°C, iar arderea completă are loc la o temperatură de peste 600°C şi fumul generat astfel conţine un amestec complex de peste 6.000 de compuşi chimici, dintre care peste 100 sunt nocivi. Dacă încălzirea tutunului se realizează la o temperatură de până la 400°C, are loc un proces de evacuare, distilare şi generare de aerosoli prin încălzire. Aerosolii eliberaţi conţin o cantitate de substanţe nocive semnificativ mai mică, cu până la 90%.”

Profesorul s-a referit şi la faptul că Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (FDA) a autorizat recent comercializarea dispozitivului IQOS ca produs cu risc modificat.

Decizia FDA arată că dispozitivele IQOS încălzesc, nu ard tutunul, ceea ce reduce în mod semnificativ cantitatea de substanţe nocive din aerosoli şi, astfel, riscul implicat de efectele dăunătoare ale fumatului.

Prof. Petar M. Seferović, doctor în medicină, FESC, FACC, profesor la Facultatea de Medicină din Belgrad şi membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte (SANU) şi, în acelaşi timp, vicepreşedinte al Asociaţiei Europene de Cardiologie, preşedinte al Asociaţiei pentru afecţiuni cardiologice din Serbia şi, din 2018, preşedinte al Societăţii Europene pentru Insuficienţă Cardiacă (2018-2020).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici