Topul oraşelor cu cel mai ridicat standard de viaţă

Oraşul australian Melbourne a fost desemnat pentru al şaptelea an consecutiv drept oraşul cu cel mai înalt standard de viaţă, obţinând cel mai mare scor în clasamentul realizat de către Economist Intelligence Unit, relatează CNN.

4330 afișări
Imaginea articolului Topul oraşelor cu cel mai ridicat standard de viaţă

Topul oraşelor cu cel mai ridicat standard de viaţă

Melbourne a primit punctajul de 97.5 din 100, în clasamentul celor de la Economist Intelligence Unit. Pentru realizarea clasamentului au fost luaţi în calcul indicatori precum stabilitatea, serviciile medicale, cultura, mediul înconjurător, educaţia, transportul public sau infrastructura. În total, peste 140 de oraşe au fost analizate.

Pe locul secund s-a clasat capitala Austriei, Viena, ce a obţinut scorul de 97.4. Aceasta a fost urmată de Vancouver, care a obţinut 97.3 puncte. Ambele au reuşit să-şi păstreze poziţiile ocupate în 2016.

Cu toate că nu s-au produs schimbări semnificative în vârful clasamentului, au fost câteva oraşe care şi-au îmbunătăţit scorul. Spre exemplu, capitala Islandei, Reykjavik, a reuşit să urce 13 poziţii în clasament, situându-se pe locul 37 cu 89.9 puncte. Acest salt impresionant se datorează dezvoltării capitalei Islandei, care a beneficiat şi de un număr mai mare de turişti faţă de anul trecut.

Cu toate că rata criminalităţii a crescut în Amsterdam, acest oraş a reuşit să urce în clasament până pe locul 18, fiind notat cu 94 de puncte.

Manchester şi Stockholm sunt două dintre oraşele care au fost depunctate din cauza sigranţei scăzute, în cele două oraşe având loc atacuri teroriste.

”Multe dintre provocările aşezărilor urbane nu au dispărut, atacurile teroriste au continuat, iar poziţionarea geopolitică a statelor a generat incertitudine internaţională. Poate că a fost atins un punct de cotitură, dar standardele de viabilitate rămân la cote destul de scăzute”, a declarat Jon Copestake, editorul clasamentului.

În mod nesurprinzător, la coada clasamentului se află oraşele devastate de războaie, sărăcie şi tulburări politice. Ultimele poziţii sunt ocupate de către Damasc, Tripoli şi Lagos.

Iată primele zece oraşe cu cel mai ridicat standard de viaţă:

1. Melbourne, Australia

2. Viena, Austria

3. Vancouver, Canada

4. Toronto, Canada

5. Calgary, Canada

6. Adelaide, Australia

7. Perth, Australia

8. Auckland, Noua Zeelandă

9. Helsinki, Finlanda

10. Hamburg, Germania

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici